Piaţa a fost pe roşu încă din primele minute, continuând să urmeze linia burselor vest-europene.
La mijlocul şedinţei, indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, era în scădere cu 0,48%, iar indicele extins al Bursei, BET-XT, era cu 0,56% sub nivelul de joi. Indicele BET-XT reflectă evoluţia primelor 25 de acţiuni româneşti în funcţie de lichiditate, inclusiv SIF-urile şi Fondul Proprietatea.
Indicele extins BET-BK, care cuprinde cele mai lichide 25 de acţiuni, inclusiv titlurile băncii austriece Erste (EBS), a deschis în scădere cu 0,79%, iar indicele BET-NG, al acţiunilor companiilor din sectorul energetic, a coborât cu 0,18%.
Totodată, indicele BET-FI, al acţiunilor celor cinci SIF-uri şi al titlurilor Fondului Proprietatea, s-a plasat cu 0,66% sub nivelul de la finalul şedinţei precedente.
Investitorii au tranzacţionat în total acţiuni de doar 2,9 milioane de lei (633.000 de euro), sumă cu 26% peste rulajul şedinţei de joi, de 2,3 milioane de lei (508.000 de euro).
Acţiunile Fondului Proprietatea (FP) şi titlurile SIF Transilvania (SIF3) au înregistrat primele două rulaje din piaţă, de 566.000 de lei şi, respectiv, de 474.000 de lei. Titlurile Fondului Proprietatea au scăzut cu 0,38%, la 0,526 lei, în timp ce titlurile SIF Transilvania au coborât cu 1,06%, la 0,6055 lei.
La mijlocul şedinţei de la Bucureşti, marile pieţe europene erau în scădere cu până la 0,5%. Pieţele au fost pe roşu încă de la deschidere, după ce Apple a raportat profit în creştere, dar sub aşteptările analiştilor. Totodată, estimările companiei pentru perioada următoare de asemenea mai slabe decât anticipau analiştii. Investitorii aşteaptă şi publicarea datelor privind evoluţia economiei SUA în al treilea trimestru.