Bursa a recuperat o parte din corectia de saptamâna trecuta, însa rulajul a ramas redus

Bursa de la Bucuresti a crescut luni cu 0,85% si a recuperat o parte din corectia de saptamâna trecuta, într-o piata în care majoritatea investitorilor au continuat sa absenteze de la tranzactionare, astfel ca lichiditatea abia a fost de sub 19 milioane lei.
Economica.net - lun, 26 mart. 2012, 14:38
Bursa a recuperat o parte din corectia de saptamâna trecuta, însa rulajul a ramas redus

Pâna în jurul orei 13:00, majoritatea tranzactiilor de la BVB au fost realizate la preturi care au oscilat usor în jurul nivelurilor de vineri, în conditiile în care pe plan extern bursele si-au temperat cresterile de la deschidere. Ulterior, piata a început sa creasca, desi volumele de actiuni tranzactionate au continuat sa fie reduse.

Putinii investitori prezenti la tranzactionare au realizat transferuri de doar 18,7 milioane lei (4,3 milioane euro), a fost cu 9% mai redusa decât rulajul sedintei precedente, de 17,1 milioane lei (3,9 milioane euro).

„Dupa corectiile pe volume foarte mici de saptamâna trecuta, revenirile din acest început de saptamâna sunt normale. Investitorii astepta o directie mai clara a pietelor externe, iar aceasta poate veni cât de curând. În general, în piata pozitiile au fost luate în primele doua luni din acest an si foarte putini au marcat profituri pentru a reintra în piata dupa o corectie, iar acum suntem undeva într-o zona de mijloc unde nu este chiar cel mai bun pret pentru a vinde, dar nu este nici multa convingere ca vom avea un context pozitiv în continuare”, a declarat pentru MEDIAFAX Gabriel Necula, broker la Alpha Finance.

La închiderea pietei principale, indicele BET, al celor mai lichide zece actiuni, era în crestere cu 1,29%, iar titlurile companiilor din sectorul energetic plasau indicele BET-NG cu 0,53% peste nivelul de vineri.

În acelasi timp, indicele BET-FI, al actiunilor celor cinci SIF-uri si al titlurilor Fondului Proprietatea (FP), era în urcare cu 2,56%.

Indicele extins al Bursei, BET-XT, a avansat cu 1,57%. Indicele reflecta evolutia primelor 25 de actiuni în functie de lichiditate, inclusiv SIF-urile si Fondul Proprietatea.

„Volumele sunt extrem de reduse în general, cu câteva exceptii, iar acest lucru arata indecizia investitorilor mari. Scaderile si revenirile nu sunt relevante în aceste conditii si, practic, se poate întâmpla orice. În astfel de momente fara volume este suficient ca un investitor institutional sa ia o pozitie în piata si sa distorsioneze pretul, ori nu are cui sa vânda, ori de la cine sa cumpere. Avem o revenire tehnica, deoarece cred ca am asistat saptamâna trecuta la o corectie tehnica. Trendul major cred ca înca nu este schimbat, dar totusi depindem în mare masura de fundamentele economice europene”, a spus brokerul.

Titlurile Fondul Proprietatea si SIF Transilvania (SIF3) au fost cele mai lichide din piata, cu operatiuni de 5,8 milioane lei si, respectiv, 2,6 milioane lei. Cele doua actiuni au asigurat 45% din rulajul pietei. Cotatia titlurilor FP a crescut cu 1,72%, la 0,59 lei, iar titlurile SIF Transilvania au urcat cu 4,26%, la 0,709 lei.

„Cred ca vom vedea o luna aprilie destul de buna pentru actiunile cu fundamente bune si dividende mari. Investitorii se vor axa pe aceste companii si vom vedea o perioada cu cresteri rezonabile de 5%-10%. Dupa ce vor trece sedintele AGA de la sfârsitul lunii aprilie si pâna la datele de înregistrare, vom vedea intrari si mai mari de bani pe anumite actiuni deoarece ofera randamente ale dividendelor mult mai mari decât depozitele bancare”, a mai spus Necula.

La închiderea pietei principale de la Bucuresti, bursele vest-europene avansau cu pâna la 1,2%, iar majoritatea pietelor din Europa Centrala si de Est înregistrau cresteri cuprinse între 0,2% si 2,4%.

 

Te-ar mai putea interesa și
Daniel Gross, CEO Penny: Consumatorul român pune un accent puternic pe sustenabilitate și pe confortul oferit de cumpărăturile online
Daniel Gross, CEO Penny: Consumatorul român pune un accent puternic pe sustenabilitate și pe confortul oferit de cumpărăturile ...
Discounterul german Penny, numărul doi pe acest segment al retailului alimentar după Lidl, plănuiește și pentru anul viitor 35-40 de noi magazine și inaugurarea unui noi depozit în......
Retrospectiva anului – record 2024: Cele mai spectaculoase imagini de pe șantierele de autostrăzi și cale ferată
Retrospectiva anului – record 2024: Cele mai spectaculoase imagini de pe șantierele de autostrăzi și cale ferată
2024 a marcat mai multe premiere și recorduri în infrastructura de transport din România. Un pasionat de infrastructură, ...
Franţa – Două focare de gripă aviară au fost confirmate la doar câteva zile după ce autoritățile au anunţat că ţara nu mai este afectată de virus
Franţa – Două focare de gripă aviară au fost confirmate la doar câteva zile după ce autoritățile au anunţat ...
Franţa a confirmat la două ferme avicole focare de gripa aviară, la câteva zile după ce oficialii au anunţat că ţara ...
Rusia a avansat cu aproape 4.000 kilometri pătraţi în Ucraina în 2024 (analiză AFP/ISW)
Rusia a avansat cu aproape 4.000 kilometri pătraţi în Ucraina în 2024 (analiză AFP/ISW)
Rusia a avansat cu aproape 3.985 kilometri pătraţi în Ucraina în 2024, de aproape şapte ori mai mult decât în 2023 ...