Bursa a revenit pe creştere şi a încheiat pe plus cu 0,4%

Bursa de la Bucureşti a revenit pe verde la finalul zilei şi a încheiat pe creştere cu 0,41 %, însă volumele de tranzacţionare au fost reduse în cazul celor mai multe acţiuni şi abia au însumat 18,4 milioane lei (4,2 milioane euro).
Economica.net - mie, 16 ian. 2013, 15:22
Bursa a revenit pe creştere şi a încheiat pe plus cu 0,4%

Piaţa a deschis ziua pe creştere uşoară, însă după prima oră a trecut pe roşu, iar volumele de acţiuni tranzacţionate au continuat să fie reduse. Spre finalul şedinţei, majoritatea indicilor au revenit pe creştere.

„Este o fază corectivă, având în vedere creşterile din ultima perioadă. Evoluţia pozitivă va fi confirmată, sau nu, în perioada de raportări financiare, care va începe lunile următoare. Atunci vom putea avea o imagine mai clară cu privire la trendul din acest an”, a declarat pentru MEDIAFAX directorul general al BT Securities, Rareş Nilaş.

La închiderea pieţei principale, indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, era în urcare cu 1,15%, iar indicele extins al Bursei, BET-XT, se plasa cu 0,85% peste nivelul de marţi. Indicele BET-XT reflectă evoluţia primelor 25 de acţiuni româneşti în funcţie de lichiditate, inclusiv SIF-urile şi Fondul Proprietatea.

În acelaşi timp, indicele extins BET-BK, care cuprinde cele mai lichide 25 de acţiuni, inclusiv titlurile băncii austriece Erste (EBS), a câştigat 0,4%, în timp ce indicele BET-NG, al titlurilor companiilor din sectorul energetic, a coborât cu 1,03%.

Indicele BET-FI, al acţiunilor celor cinci SIF-uri şi al titlurilor Fondul Proprietatea, a închis în stagnare.

Investitorii au tranzacţionat în total acţiuni de 18,4 milioane lei (4,2 milioane euro), valoare cu 37% sub rulajul de marţi, de 29,6 milioane lei (6,7 milioane euro).

Aproape 80% din lichiditatea pieţei a fost asigurată de tranzacţii cu acţiunile Fondului Proprietatea (6,5 milioane lei), OMV Petrom (2,9 milioane lei, din care trei deal-uri în sumă de 1,6 milioane lei), SIF Muntenia (2,5 milioane lei) şi SIF Transilvania (2,2 milioane lei). Cele mai mari volume de acţiuni SIF Muntenia şi SIF Transilvania au fost transferate în ultima oră a şedinţei.

Cea mai recentă tranzacţie cu titlurile Fondului Proprietatea a fost realizată la 0,5975 lei, preţ în creştere cu 0,25%, iar acţiunile OMV Petrom au încheiat în stagnare la 0,47 lei.

În a doua parte a zilei, unii investitori au început să marcheze o parte din profitul înregistrat în ultimele şedinţe pe acţiunile OMV Petrom, astfel că volumul de acţiuni pentru care existau ordine de vânzare a fost chiar de şase ori peste cerere şi preţul a coborât cu peste 2%. Spre închiderea şedinţei, cotaţia a revenit la nivelul de marţi.

„A fost o marcare de profit având în vedere creşterile din ultima perioadă şi dacă te gândeşti că la finele anului trecut BERD a vândut 0,4% din acţiunile OMV Petrom la un preţ cu mult mai mic decât cel de acum din piaţă”, a afirmat Nilaş.

Acţiunile Băncii Comerciale Carpatica (BCC) au scăzut pentru a doua zi consecutiv, iar la închidere erau cotate la 0,055 lei, preţ cu 3,51% sub nivelul de marţi. Corecţia a venit pe un rulaj de doar 54.000 de lei.

Volatilitatea ridicată înregistrată începând de săptămâna trecută s-a temperat marţi, când aceste acţiuni au scăzut cu aproape 0,9%. Cel mai recent preţ din piaţă este cu 32,2% peste cotaţia înregistrată înainte de începerea perioadei de volatilitate ridicată.

„În acest caz, creşterile s-au realizat pe volume mari raportat la media zilnică din şedinţele anterioare. Atunci s-au realizat marcări de profit sau ieşiri de pe această actiune. În momentul de faţă se aşteaptă planul de dezvoltare care va fi prezentat de noul management şi abia apoi se vor putea face prognoze cu privire la preţ”, a mai spus brokerul.

Surse bancare au declarat pentru MEDIAFAX că omul de afaceri Ilie Carabulea, cel mai mare acţionar al băncii, îl va numi la conducerea Carpatica pe fostul preşedinte al RBS România Johan Gabriels, care va fi anunţat ca nou director general al băncii cel mai probabil în această săptămână.

Pe piaţa Rasdaq, investitorii au tranzacţionat acţiuni de doar 86.000 de lei, valoare de aproape două ori sub rulajul de marţi, de 161.000 de lei.

La închiderea pieţei principale de la Bucureşti bursele de la Frankfurt şi Londra erau în scădere cu 0,1% şi, respectiv, cu 0,3%, iar piaţa de la Paris avansa cu 0,1%.

Te-ar mai putea interesa și
Sebastian Burduja, ministrul Energiei: Proiectul Neptun Deep îşi continuă parcursul fără impedimente
Sebastian Burduja, ministrul Energiei: Proiectul Neptun Deep îşi continuă parcursul fără impedimente
Proiectul Neptun Deep îşi continuă parcursul fără impedimente, în ritm accelerat, iar activităţile de foraj pentru cele zece sonde de exploatare din perimetru sunt derulate conform......
Aquatique este desemnată, din nou, Cea mai bună apă minerală plată pentru copii și Cea mai bună apă minerală plată pentru sugari
Aquatique este desemnată, din nou, Cea mai bună apă minerală plată pentru copii și Cea mai bună apă minerală plată ...
Forbes Kids și D&D Research au realizat un studiu amplu privind opinia mamelor despre cele mai de încredere produse pentru ...
ALUMIL: Angajament pentru un viitor sustenabil, dedicat oamenilor și naturii
ALUMIL: Angajament pentru un viitor sustenabil, dedicat oamenilor și naturii
Transparența și comunicarea activă cu toți partenerii sunt esențiale în strategia de dezvoltare durabilă a ALUMIL, ...
HARTĂ – Vreme rea în toată ţara, Cod roşu de viscol în şapte judeţe, în următoarele ore; Cod galben şi portocaliu de vreme rea, până sâmbătă seara
HARTĂ – Vreme rea în toată ţara, Cod roşu de viscol în şapte judeţe, în următoarele ore; Cod galben şi portocaliu ...
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o serie de noi avertizări Cod roşu, Cod portocaliu şi ...