Bursa a scăzut cu 0,7% în prima parte a şedinţei. Rulajele au continuat să fie reduse

Economica.net
08 06. 2012
bvb555_88861600_37570300

Piaţa locală a fost pe roşu încă din primele minute, puţinii investitori prezenţi la tranzacţionare continuând să se orienteze după linia burselor externe. Astfel, bursa a scăzut după doar două zile de creşteri, în care indicele general BET-C revenise uşor de la nivelul minim al ultimilor doi ani şi nouă luni atins marţi.

La ora 13:15, indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, era în scădere cu 1,19%, iar titlurile companiilor din sectorul energic plasau indicele BET-NG cu numai 0,08% peste nivelul de la finalul sesiunii precedente.

Indicele BET-FI, al acţiunilor celor cinci SIF-uri şi al titlurilor Fondului Proprietatea (FP), era cu 1,35% sub închiderea de joi.

Totodată, indicele extins al Bursei, BET-XT, a coborât cu 1,22%. Indicele reflectă evoluţia primelor 25 de acţiuni în funcţie de lichiditate, inclusiv SIF-urile şi Fondul Proprietatea.

Puţinii investitori prezenţi la tranzacţionare au realizat operaţiuni cu acţiuni de numai 5,6 milioane lei (1,2 milioane euro), valoare cu 40% peste rulajul din prima parte a şedinţei precedente, de 4 milioane lei (910.000 euro).

Acţiunile Erste (EBS) au fost cele mai lichide, cu transferuri de 3,3 milioane lei, şi au asigurat aproape 60% din rulajul pieţei. Market makerii de la BVB au adus preţul acestor titluri la un nivel foarte apropiat de cel de pe bursa de la Viena, care este piaţa principală pentru acţiunile Erste. Astfel, preţul de la BVB a scăzut cu 0,78%, la 63,8 lei (14,3 euro), în timp ce pe bursa de la Viena, cotaţia a avansat cu 1,6%, la 14,47 euro.

Pe segmentul destinat obligaţiunilor, pentru 13,1 milioane lei (2,9 milioane euro), a fost transferat un pachet de titluri de stat cu scadenţă în aprilie 2015.

La mijlocul şedinţei de la Bucureşti, bursele vest-europene erau în scădere cu până la 0,7%, după ce şeful Rezervei Federale a SUA a indicat că banca centrală nu a luat nicio decizie în privinţa unor noi măsuri de stimulare a economiei, iar Fitch a retrogradat ratingul Spaniei.