Bursa a scăzut cu 0,7%, pe un rulaj susţinut de tranzacţiile cu acţiunile Transelectrica

Economica.net
03 04. 2012
bvb_sediu_51949600_73716700_13073700

Titlurile Transelectrica au scăzut cu 2,59%, la 15,45 lei, în ziua în care s-a realizat decontarea ofertei prin care statul a vândut un pachet de 15% din acţiunile companiei. Cotaţia bursieră la care titlurile Transelectrica au ajuns este cu 1,66% sub preţul la care a fost executată oferta pe tranşa micilor investitori, de 15,71 lei/acţiune, şi, totodată, este cu 3,7% peste cel din tranşa investitorilor mari, de 14,9 lei/titlu.

Acţiunile din ofertă au fost alocate la surt timp după ora 16:00.

Investitorii au fost foarte activi la tranzacţionarea acţiunilor Transelectrica şi au realizat 1.149 de operaţiuni, cu mult peste numărul de transferuri zilnice din ultimele şase luni. În ultimele şase luni, numărul de operaţiuni realizate într-o şedinţă cu titlurile companiei a fost mai mic de 200 şi a crescut până la un maxim de 274 în şedinţa din 27 martie, când s-a încheiat oferta publică de vânzare derulată de stat.

Unii brokeri cred că o parte dintre investitorii care au cumpărat titluri în oferta Transelectrica au început să vândă marţi la preţuri în scădere pentru a-şi recupera cea mai mare parte a banilor utilizaţi la subscriere, după ce preţul din ofertă a fost mai mare decât cel de la bursă.

Valoarea tranzacţiilor realizate marţi cu titlurile Transelectrica, de 6,6 milioane lei (1,5 milioane euro), reprezintă 45% din rulajul pieţei acţiunilor, de doar 14,7 milioane lei (3,3 milioane euro). Valoarea medie a unei tranzacţii a fost de 5.764 de lei.

„Proximitatea înregistrării şi introducerea acţiunilor din oferta secundară de la Transelectrica în conturile brokerilor a condus la o efervescenţă caracteristică unei astfel de zile, înregistrându-se una dintre cele mai lichide sesiuni de tranzacţionare pe acest emitent. Cred că în următoarele zile lichiditatea acestor acţiuni va continua să fie ridicată, urmând ca aceasta să se scadă în cursul săptămânii viitoare”, a declarat pentru MEDIAFAX Mihai Chişu, broker la IFB Finwest.

Majoritatea acţiunilor de la BVB au fost tranzacţionate încă din primele minute la preţuri uşor sub ultimele cotaţii de luni, în cadrul unor operaţiuni cu volume reduse.

Astfel, la închiderea pieţei principale, indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, era în scădere cu 0,12%, iar titlurile companiilor din sectorul energetic plasau indicele BET-NG cu 1,97% sub închiderea de luni.

Totodată, indicele BET-FI, al acţiunilor celor cinci SIF-uri şi al titlurilor Fondului Proprietatea (FP), era în scădere cu 0,65%.

Indicele extins al Bursei, BET-XT, a coborât cu 0,29%. Indicele reflectă evoluţia primelor 25 de acţiuni în funcţie de lichiditate, inclusiv SIF-urile şi Fondul Proprietatea.

Rulajul pieţei acţiunilor, de doar 14,7 milioane lei (3,3 milioane euro), este cu de ori sub lichiditatea şedinţei precedente, de 40,2 milioane lei (9,2 milioane euro). În şedinţa de luni şase tranzacţii negociate cu acţiuni Fondul Proprietatea (FP), SIF Oltenia (SIF5), BRD (BRD), SIF Moldova (SIF2) şi Banca Transilvania (TLV) au asigurat aproape trei sferturi din lichiditate.

„Pe parcursul lunii martie piaţa a înregistrat o perioadă de diminuare a interesului, pe de o parte din cauza creşterilor accelerate din primele două luni ale anului, dar şi pe fondul temerilor legate de economiile europene. Alţi factori sunt mutarea atenţiei investitorilor asupra situaţiei economice a Spaniei şi un mediu de afaceri autohton ce resimte recesiunea care se reinstalează atât în mari ţări europene, cât şi în România”, a afirmat Chişu.

Brokerul crede că investitorii de la BVB vor fi mai activi la tranzacţionare şi rulajele vor creşte în apropierea datelor de înregistrate pentru AGA programate în aprilie de majoritatea companiilor listate.

Titlurile Fondului Proprietatea, care de regulă sunt cele mai lichide din piaţă, au înregistrat doar al treilea rulaj, de 1,3 milioane lei. Preţul acestor acţiuni a scăzut cu 0,67%, la 0,593 lei.

Titlurile Azomureş (AZO) s-au plasat pe al doilea loc în topul rulajelor, cu transferuri de 2 milioane lei, iar preţul a crescut cu 1,58%, la 1,991 lei.

Pe piaţa Rasdaq, investitorii au transferat acţiuni de numai 183.000 de lei, sumă cu mult sub rulajul de luni, de 1,9 milioane lei.

Titlurile Iproeb (IPRU) au fost cele mai lichide, cu operaţiuni de 49.000 de lei, iar preţul a scăzut cu 2,92%, la 0,931 lei.

La închiderea pieţei principale de la Bucureşti, bursele de la Frankfurt şi Paris erau în scădere cu 0,1% şi, respectiv, cu 0,5%, iar piaţa de la Londra era în stagnare. Bursele din Europa Centrală şi de Est înregistrau o evoluţie incertă. Cele mai vizibile variaţii erau consemnate de bursa din Rusia, care avansa cu 2,3%, şi de piaţa din Ungaria, care era în scădere cu 0,8%.