Bursa a scăzut cu 1,8%, influenţată în principal de acţiunile Petrom şi Fondul Proprietatea
Piaţa a consemnat, astfel, a cincea şedinţă consecutivă de corecţii, interval în care indicele general BET-C a coborât cu 11,27%. În acelaşi timp, indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, a scăzut cu 11,57%, iar indicele BET-FI, al titlurilor SIF-urilor şi Fondului Proprietatea, a coborât cu 9,46%.
Brokerii spun că datele privind evoluţia economiei din România în primul trimestru nu au influenţat piaţa, întrucât era anticipată o contracţie uşor mai mare decât datele anunţate.
Economia a scăzut cu 0,1% în primul trimestru faţă de octombrie-decembrie şi a intrat în recesiune, întrucât este al doilea trimestru consecutiv de scădere comparativ cu lunile anterioare. Evoluţia a fost anticipată de analişti, care estimau însă o contracţie uşor mai mare, de 0,2%-0,3%.
„Datele macroeconomice venite astăzi în cazul României nu au impactat vizibil piaţa de capital. Bursa a continuat trendul descendent, iar indicele BET a testat media mobilă la 200 de zile, un indicator tehnic foarte important. Mă aştept ca în zilele următoare să vedem BET-ul consolidându-se în jurul valorii de 4.750 de puncte, în timp ce indicele BET-FI va continua evoluţia negativă ţinând cont de zilele de ex-dividend pentru SIF Transilvania şi SIF Banat-Crişana”, a declarat pentru MEDIAFAX Bogdan Niculae, trader la Departamentul Pieţe de Capital al Piraeus Bank.
Piaţa a fost pe scădere cu peste 2% încă din primele minute. Punctul minim al indicelui general al BVB, BET-C, a fost atins chiar la mijlocul şedinţei, când bursa era cu 2,8% sub închiderea de luni. Piaţa a fost afectată de corecţiile importante înregistrate de acţiunile OMV Petrom şi Fondul Proprietatea. Titlurile companiei petroliere au coborât cu peste 6% încă de la deschidere, întrucât de marţi cumpărătorii nu mai au dreptul să încaseze dividendele pentru anul trecut.
În acelaşi timp, unele ordine mai mari de vânzare au pus presiune pe cotaţia acţiunilor Fondului Proprietatea şi au dus preţul cu peste 3% sub închiderea de luni. În a doua parte a zilei, acţiunile FP au recuperat corecţia şi au urcat cu până la 1%, însă după ora 15:30 preţul a trecut din nou pe scădere.
Acţiunile OMV Petrom au încheiat ziua în scădere cu 0,02 lei sau 5,41%, la preţul de 0,35 lei. Valoarea cu care preţul a scăzut este mai redusă decât dividendul brut pe care compania îl va acorda acţionarilor, de 0,031 lei/acţiune. Aceste titluri au consemnat un rulaj de 1,7 milioane lei. Cu acţiunile companiei au fost realizate şi două deal-uri, de 2,2 milioane lei.
De regulă, în data ex-dividend, din care cumpărătorii acţiunilor nu mai au dreptul să încaseze dividendele din profitul de anul trecut, preţul acţiunilor scade cu o valoare apropiată de cea a dividendului.
„În privinţa acţiunilor OMV Petrom acestea prezintă o evoluţie încurajatoare, corecţiile din data de ex-dividend fiind sub dividendul oferit. În cazul Fondul Proprietatea numărul ridicat de acţionari instituţionali străini a făcut acţiunea sensibilă la orice eveniment intern sau extern, aceşti investitori fiind mai disciplinaţi în privinţa gestionării portofoliului”, a explicat traderul.
La închiderea pieţei principale de la Bucureşti, indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, era în scădere cu 1,34%, iar indicele BET-NG al titlurilor companiilor din sectorul energetic era cu 3,32% sub nivelul de luni.
Indicele extins al Bursei, BET-XT, a coborât cu 1,21%. Indicele reflectă evoluţia primelor 25 de acţiuni în funcţie de lichiditate, inclusiv SIF-urile şi Fondul Proprietatea.
În acelaşi timp, indicele BET-FI, al acţiunilor celor cinci SIF-uri şi al titlurilor Fondului Proprietatea, a scăzut cu 0,89%.
Investitorii au tranzacţionat în total acţiuni de 62,8 milioane lei (14,1 milioane euro), valoare cu 55% peste rulajul şedinţei precedente, de 40,6 milioane lei (9,1 milioane euro).
Lichiditatea a fost asigurată în proporţie de 33% de deal-uri cu acţiuni Socep (11,8 milioane lei), Fondul Proprietatea (3,9 milioane lei), OMV Petrom (2,2 milioane lei), BRD (1,4 milioane lei) şi Banca Transilvania (1,1 milioane lei).
„În ciuda scăderilor din ultimele zile volumele tranzacţionate pe piaţa principală nu au fost cu mult mai mari decât media zilnică cu care ne-am obişnuit în ultima perioadă. Tranzacţiile deal sunt cele care în unele zile ajută rezultatul zilnic, iar tranzacţia de astăzi cu aproape 10% din Socep se încadrează perfect în acest scenariu”, a afirmat Niculae.
Acţiunile SIF Transilvania şi Fondul Proprietatea au fost din nou cele mai lichide din piaţa principală, cu operaţiuni de 14,1 milioane lei şi, respectiv, 13,6 milioane lei. Preţul titlurilor SIF Transilvania a stagnat la 0,688 lei, iar acţiunile Fondului Proprietatea au scăzut cu 0,63%, la 0,4859 lei.
Pe piaţa Rasdaq, investitorii au tranzacţionat acţiuni de 1,1 milioane lei, valoare de peste trei ori mai mare decât rulajul de luni, de 359.000 de lei.
Lichiditatea a fost salvată de transferuri cu acţiuni Prospecţiuni (462.000 de lei) şi Albalact (332.000 de lei). Titlurile Prospecţiuni au scăzut cu 2,38%, la 0,1601 lei, iar acţiunile Albalact au crescut cu 2,1%, la 0,1655 lei.
„Pentru următoarea perioadă mă aştept la o uşoară stabilizare a burselor externe, chiar dacă nu au fost găsite încă soluţii viabile pentru problemele stringente din Europa. Pe termen lung presiunea pe partea de vânzare rămâne puternică mai ales pentru că ne apropiem de vară, când numărul investitorilor activi în piaţă scade şi apare astfel problema unei lichidităţi reduse”, a mai spus traderul.
La închiderea pieţei principale de la Bucureşti, marile pieţe europene erau în scădere cu până la 1,1%. Pieţele au trecut pe roşu după informaţiile privind organizarea de noi alegeri în Grecia, după ce partidele nu au reuşit să formeze un guvern. Astfel, bursele au pierdut câştigul determinat de publicarea a unor date peste aşteptări privind creşterea economică din primul trimestru în Germania.