Bursa a scăzut cu 1% în prima parte a şedinţei
Puţin după ora13:00, indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, afişa o scădere similară, iar acţiunile companiilor din sectorul energetic au coborât indicele BET-NG cu 1,22% sub nivelul de joi.
Indicele BET-FI, al acţiunilor celor cinci SIF-uri şi al titlurilor Fondului Proprietatea (FP), a scăzut cu 0,77%.
Indicele extins BET-XT a coborât cu 1,07%, iar indicele extins BET-BK se plasează cu 0,96% sub nivelul de joi.
Indicele BET-XT reflectă evoluţia celor mai lichide 25 de acţiuni româneşti, inclusiv SIF-urile şi Fondul Proprietatea. BET-BK include cele mai lichide 25 de acţiuni de la BVB, inclusiv SIF-urile şi FP, dar şi acţiunile băncii austriece Erste (EBS).
Investitorii au tranzacţionat în total acţiuni de 12,1 milioane lei, aproape jumătate din lichiditate fiind asigurată de titlurile FP (3,1 milioane lei, din care 1,3 milioane lei reprezenta un transfer deal) şi Erste Bank (2,45 milioane lei).
Bursele europene afişează, de asemenea, scăderi la jumătatea şedinţei de vineri, urmând declinul de pe pieţele din SUA şi Asia.