Bursa a scăzut foarte uşor, iar acţiunile Oltchim coborau cu 14,94%

Bursa a scăzut foarte uşor, cu 0,11%, la debutul şedinţei, pe un rulaj de doar 150.000 de lei, iar acţiunile Oltchim (OLT) continuă să cadă abrupt, cu 14,94%, aproape de limita maximă de variaţie admisă pentru majoritatea titlurilor de la BVB.
Economica.net - lun, 13 aug. 2012, 08:15
Bursa a scăzut foarte uşor, iar acţiunile Oltchim coborau cu 14,94%

În sesiunea de vineri titlurile au pierdut 15%, după anunţul privind privatizarea.
Cel mai recent transfer cu aceste titluri s-a încheiat la 0,612 lei, iar cele cinci transferuri realizate până la ora 10:20 însumau 4.590 de lei. Acţiunile au reintrat la tranzacţionare la jumătatea sesiunii de vineri, după ce au fost oprite în precedentele două zile, în aşteptarea unui anunţ privind privatizarea companiei.

Corecţia a fost determinată de anunţul privind privatizarea, operaţiune care implică într-o primă etapă majorarea capitalului social de peste 60 de ori, de la 34,3 milioane lei la 2,093 miliarde lei. În cadrul acestei majorări va fi convertită în acţiuni o creanţă AVAS, în valoare de 1,12 miliarde lei, şi prin emiterea de acţiuni noi, în valoare de 930,7 milioane lei, care vor fi oferite spre subscriere acţionarilor minoritari.

La ora 10:20, indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, era în stagnare, iar indicele extins al Bursei, BET-XT, cobora cu 0,16%. Indicele BET-XT reflectă evoluţia primelor 25 de acţiuni româneşti în funcţie de lichiditate, inclusiv SIF-urile şi Fondul Proprietatea.

Indicele extins BET-BK, care cuprinde cele mai lichide 25 de acţiuni, inclusiv titlurile băncii austriece Erste (EBS), era în scădere cu 0,51%.

În acelaşi timp, indicele BET-FI, al acţiunilor celor cinci SIF-uri şi al titlurilor Fondului Proprietatea, a scăzut cu 0,31%, iar titlurile companiilor din sectorul energetic au menţinut indicele BET-NG aproape de nivelul de la închiderea de vineri.

Bursele europene au deschis luni în scădere, din cauza încetinirii puternice a creşterii economice a Japoniei, care subliniază dificultăţile din economia globală la aproape patru ani de la declanşarea crizei financiare mondiale.

Te-ar mai putea interesa și
Slovenia va introduce în Constituție dreptul de a folosi numerarul
Slovenia va introduce în Constituție dreptul de a folosi numerarul
Parlamentul sloven a început vineri o procedură oficială pentru introducerea în Constituţia ţării a dreptului de a utiliza numerar, transmite agenția spaniolă de presă EFE, relatează......
UNSAR: Cea mai mare despăgubire achitată anul trecut în baza unei asigurări de călătorie a fost de 60.000 de euro
UNSAR: Cea mai mare despăgubire achitată anul trecut în baza unei asigurări de călătorie a fost de 60.000 de euro
Cea mai mare despăgubire achitată anul trecut în baza unei asigurări de călătorie de către o companie membră UNSAR ...
Bursa de la București a închis în scădere ultima ședință de tranzacționare a săptămânii
Bursa de la București a închis în scădere ultima ședință de tranzacționare a săptămânii
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în scădere ultima şedinţă din această săptămână iar valoarea tranzacţiilor ...
Consiliul Europei avertizează că acțiunile militare ale Israelului în Fâșia Gaza echivalează cu o epurare etnică și un genocid
Consiliul Europei avertizează că acțiunile militare ale Israelului în Fâșia Gaza echivalează cu o epurare etnică ...
Acţiunile militare ale Israelului din Fâşia Gaza "echivalează cu o epurare etnică şi un genocid", a denunţat vineri ...