Bursa a scăzut foarte uşor, iar acţiunile Oltchim coborau cu 14,98%

Bursa a scăzut cu 0,76%, în prima parte a şedinţei, iar acţiunile Oltchim (OLT) continuă să cadă abrupt, cu 14,98%, aproape de limita maximă de variaţie admisă pentru majoritatea titlurilor de la BVB.
Economica.net - mie, 03 oct. 2012, 10:35
Bursa a scăzut foarte uşor, iar acţiunile Oltchim coborau cu 14,98%

Preţul acţiunilor Oltchim a început să scadă accentuat însă de la deschiderea sesiunii, după opt şedinţe de suspendare. Corecţia a fost generată de eşecul privatizării combinatului.

Bursa a suspendat titlurile de la tranzacţionare pe 20 septembrie, înainte de termenul până la care OPSPI a primit oferte pentru privatizarea combinatului chimic din Râmnicu-Vâlcea.

Cel mai recent schimb cu acţiunile Oltchim a fost perfectat la un preţ de 0,5535 lei, cu 14,98% mai jos faţă de marţi, iar rulajul era de 150.000 lei.

BVB s-a decorelat de evoluţia burselor externe, care au trecut pe plus la jumătatea sesiunii, iar prudenţa investitorilor de la Bucureşti a limitat lichiditatea la 1,6 milioane lei (353.000 de euro).

La ora 13:10, indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, era în scădere cu 0,7%, iar indicele extins al Bursei, BET-XT, se situa cu 0,76 mai jos faţă de nivelul de marţi. Indicele BET-XT reflectă evoluţia primelor 25 de acţiuni româneşti în funcţie de lichiditate, inclusiv SIF-urile şi Fondul Proprietatea.

Indicele extins BET-BK, care cuprinde cele mai lichide 25 de acţiuni, inclusiv titlurile băncii austriece Erste (EBS), a coborât cu 0,93%, iar indicele BET-NG, al acţiunilor companiilor din sectorul energetic, a scăzut cu 0,96%.

Pe de altă parte, indicele BET-FI, al acţiunilor celor cinci SIF-uri şi al titlurilor Fondului Proprietatea, era cu 0,55% mai jos faţă de marţi.

La mijlocul şedinţei de la Bucureşti, bursele vest-europene erau în creştere uşoară, deşi dimineaţă au deschis în scădere, după ce premierul Spaniei, Mariano Rajoy, a negat că guvernul de la Madrid ar avea planuri imediate de a cere un ajutor financiar extern, în timp ce industria serviciilor din China a avut cea mai lentă expansiune din ultimele 19 luni.

Te-ar mai putea interesa și
Tanczos Barna: Cu siguranţă trebuie să evităm creşterile de taxe şi impozite. Este obiectivul meu primordial cu toate că cifrele anului 2024 ne pun într-o situaţie provocatoare
Tanczos Barna: Cu siguranţă trebuie să evităm creşterile de taxe şi impozite. Este obiectivul meu primordial cu toate ...
Ministrul propus pentru preluarea portofoliului la Ministerul Finanţelor, Tanczos Barna, a declarat, luni, că România ar trebuie să evite creşterile de taxe şi impozite, iar acesta este......
Anunț de la PPC pentru toți clienții
Anunț de la PPC pentru toți clienții
PPC Energie și PPC Energie Muntenia își actualizează platformele online de comunicare cu clienții, potrivit unui comunicat ...
Programul de guvernare: Prima autostradă care va traversa Munții Carpați va fi finalizată până la sfârșitul lui 2028
Programul de guvernare: Prima autostradă care va traversa Munții Carpați va fi finalizată până la sfârșitul lui 2028
Finalizarea primei autostrăzi montane, care va traversa Munţii Carpaţi, inclusiv primele tuneluri montane la profil de ...
Wizz Air lansează pentru perioada sărbătorilor promoții la biletele pentru cinci curse cu plecare din România
Wizz Air lansează pentru perioada sărbătorilor promoții la biletele pentru cinci curse cu plecare din România
Transportatorul aerian Wizz Air anunță că oferă clienților posibilitatea de a cumpăra bilete pe cinci rute la tarife ...