Bursa a scăzut nesemnificativ. Lichiditatea a fost salvată din nou de un deal cu acţiuni FP

Economica.net
21 09. 2012
bvb_60262100

Piaţa a fluctuat foarte uşor în ultima săptămână, variaţiile înregistrate de majoritatea indicilor fiind mai mici de 1%. Indicele general al Bursei, BET-C, a scăzut în această săptămână cu 1,62%. Raportat la nivelul de la finele lunii august, indicele este încă pe plus, cu 0,3%, iar faţă de anul trecut este în creştere cu 3%.

Indicele extins al Bursei, BET-XT, care reflectă evoluţia celor mai lichide 25 de acţiuni româneşti, inclusiv SIF-urile şi Fondul Proprietatea, a coborât în această săptămână cu 1%. Astfel, câştigul din luna septembrie a fost redus la 2,82%, iar faţă de sfârşitul anului trecut, indicele este în creştere cu 14,31%.

În acelaşi timp, indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, a scăzut în această săptămână cu 1,34%, diminuându-şi ascensiunea din luna septembrie la 2%. Raportat la nivelul de la finele anului trecut, indicele este în urcare cu 13,22%.

„Piaţa a ajuns la niveluri destul de înalte şi este normal ca interesul să fie diminuat şi chiar să apară corecţii. În continuare există interes pentru acţiuni precum OMV Petrom şi Fondul Proprietatea, dar o perioadă de respiro aduce o sustenabilitate acestui trend de creştere. În continuare nu vedem investitorii să revină brusc şi cu entuziasm către piaţă, dar cred că situaţia se va schimba în următoarele 3-6 luni, având în vedere că se vor reaşeza portofoliile pentru perioada dividendelor”, a declarat pentru MEDIAFAX şeful departamentului de tranzacţionare la Alpha Finance, Gabriel Necula.

La închiderea pieţei principale, indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, era în scădere cu 0,12%, iar indicele extins al Bursei, BET-XT, se plasa cu numai 0,06% sub nivelul de joi. Indicele BET-XT reflectă evoluţia primelor 25 de acţiuni româneşti în funcţie de lichiditate, inclusiv SIF-urile şi Fondul Proprietatea.

Indicele extins BET-BK, care cuprinde cele mai lichide 25 de acţiuni, inclusiv titlurile băncii austriece Erste (EBS), a încheiat în stagnare, iar indicele BET-NG, al acţiunilor companiilor din sectorul energetic, a avansat cu doar 0,15%.

Totodată, indicele BET-FI, al acţiunilor celor cinci SIF-uri şi al titlurilor Fondului Proprietatea, a încheiat în creştere cu 0,45%.

După ce în primele două săptămâni din luna septembrie volumele de tranzacţionare au revenit pe creştere, la începutul acestei săptămâni rulajele au scăzut vizibil, iar interesul investitorilor a fost axat doar pe câteva acţiuni. Lichiditatea totală a fost salvată în ultimele trei şedinţe de pachete importante de acţiuni Fondul Proprietatea.

În şedinţa de vineri, investitorii au realizat operaţiuni de 105,6 milioane lei (23,4 milioane euro), valoare cu puţin peste rulajul de joi, de 101,2 milioane lei (22,5 milioane euro). Lichiditatea a fost susţinută în proporţie de 88% de un deal cu 1,26% din titlurile FP, de 93,6 milioane lei (20,7 milioane euro).

Pe piaţa principală, acţiunile Fondului Proprietatea au înregistrat un rulaj de 2,5 milioane lei, iar preţul a stagnat la 0,54 lei.

Compania de administrare a investiţiilor City of London, al doilea mare acţionar al Fondului Proprietatea, a anunţat, vineri, că a vândut o parte din acţiuni la FP şi a cumpărat warranturi cu activ suport pe un număr similar de titluri ale Fondului. La finalul operaţiunii, participaţia sa a rămas neschimbată, respectiv la 9,43% din toate acţiunile Fondului Proprietatea. City of London are 4,18% acţiuni propriu-zise şi warranturi emise de RBS pentru încă 5,25% din toate acţiunile Fondului Proprietatea.

Participaţia City of London reprezintă, totodată, 9,69% din capitalul social subscris şi vărsat al Fondului Proprietatea (4,29% prin acţiuni propriu-zise şi 5,4% prin warranturi).

În ultima oră a fost transferat un pachet de titluri reprezentând 8,7% din acţiunile producătorului de băuturi alcoolice Prodvinalco (VAC), pentru 3 milioane lei. Titlurile au fost cedate la preţul de 2,03 lei, cu aproape 50% peste cotaţia precedentă.

Pe piaţa Rasdaq, investitorii au transferat acţiuni de 277.000 de lei, valoare peste rulajul de joi, de 156.000 de lei.

La finalul şedinţei de la Bucureşti, marile pieţe europene evoluau incert. Piaţa de la Londra era în scădere cu 0,1%, în timp ce bursele de la Paris şi Frankfurt avansau cu 0,7% şi, respectiv, cu 1%. Bursele au debutat pe verde, avansul fiind susţinut de un articol din cotidianul Financial Times potrivit căruia autorităţile Uniunii Europene lucrează cu Spania la un nou plan de susţinere a guvernului de la Madrid.