Bursa a scăzut nesemnificativ, pe un rulaj salvat doar de câteva acţiuni

Bursa de la Bucureşti a scăzut foarte uşor, cu 0,11%, într-o piaţă unde cei mai mulţi investitori au continuat să adopte poziţii de aşteptare, iar lichiditatea a fost asigurată în principal de tranzacţii cu acţiunile Fondului Proprietatea, OMV Petrom, SIF Oltenia şi Erste.
Economica.net - joi, 21 nov. 2013, 15:24
Bursa a scăzut nesemnificativ, pe un rulaj salvat doar de câteva acţiuni

Piaţa a fost pe scădere în prima parte a zilei, însă în a doua jumătate a şedinţei a început să revină încet spre nivelul de miercuri. La fel ca în şedinţa precedentă, rulajele au fost reduse în cazul celor mai multe acţiuni.

„Odată trecută euforia ofertelor publice, se pare că piaţa a reintrat în ciclul normal, investitorii reîncepând să se agaţe de orice ştire apărută şi să tranzacţioneze în consecinţă. Totodată, pe fondul unei lichidităţi scăzute începem să redevenim martorii unor mişcări mai ample ale preţurilor, care transmit doar semnale de incertitudine în rândul investitorilor. Tind să cred că este prematur să abordăm o viziune pesimistă şi să anticipăm o mişcare descendentă de durată, ci mai degrabă cred că ne putem poziţiona într-o perioadă în care piaţa aşteaptă un impuls care să dicteze direcţia”, a declarat pentru MEDIAFAX directorul de tranzacţionare al Intercapital Invest, Mihai Mureşian.

El a amintit că în ultima perioadă finalul de an şi începutul anului următor au fost momente propice pentru investiţii.

„Din acest punct de vedere cred că este doar o chestiune de timp până când vom revedea piaţa marcată de optimism. Chiar dacă în viitorul apropiat sunt aşteptate evenimente care pot avea un impact puternic asupra preţurilor, cum este cazul AGA la Fondul Proprietatea (programată pentru vineri – n.r.), cred că piaţa per ansamblu va rămâne pe un trend ascendent, iar perioadele actuale sunt doar momente de respiro”, a mai spus brokerul de la Intercapital Invest.

Indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, a încheiat şedinţa în creştere cu 0,13%, iar titlurile companiilor din sectorul energetic au plasat indicele BET-NG cu 0,16% sub ziua precedentă.

În acelaşi timp, indicele BET-FI, al acţiunilor celor cinci SIF-uri şi al titlurilor Fondului Proprietatea (FP), a rămas la nivelul de miercuri.

Indicele extins BET-XT a avansat foarte uşor, cu 0,1%, iar indicele extins BET-BK s-a situat cu 0,16% peste ziua precedentă.

Indicele BET-XT reflectă evoluţia celor mai lichide 25 de acţiuni româneşti, inclusiv SIF-urile şi Fondul Proprietatea. Indicele BET-BK cuprinde primele 25 de acţiuni în funcţie de lichiditate, printre care titlurile băncii austriece Erste (EBS), SIF-urile şi Fondul Proprietatea.

La închiderea pieţei principale, transferuri de peste 1 milion de lei înregistrau doar acţiuni emise de Fondul Proprietatea (9,6 milioane lei), OMV Petrom (5,1 milioane lei, din care două deal-uri de 3,6 milioane lei), SIF Oltenia (3,1 milioane lei, din care două deal-uri de 2,2 milioane lei), Erste (2,3 milioane lei), Banca Transilvania (1,2 milioane lei).

Cele cinci acţiuni au asigurat, astfel, aproape 80% din lichiditatea pieţei, de 26,9 milioane lei (6 milioane euro). Rulajul este cu o treime peste valoarea tranzacţiilor de miercuri, de 20,1 milioane lei (4,5 milioane euro).

Titlurile Fondului Proprietatea au scăzut nesemnificativ, cu 0,06%, la 0,81 lei, iar în cadrul unor tranzacţii preţul a coborât chiar până la pragul de 0,8 lei/acţiune.

Titlurile Romgaz (SNG) au coborât cu 0,14%, la 34,5 lei, pe un rulaj de 687.000 de lei. În acelaşi timp, pe piaţa de la Londra, certificatele de depozit (GDR) Romgaz au scăzut cu 0,33%, la 10,52 dolari (34,82 lei).

Pe piaţa de la Bucureşti au fost transferate 19.916 acţiuni Romgaz, iar pe bursa de la Londra au fost rulate 14.781 certificate de depozit Romgaz. Fiecărui certificat de depozit îi corespunde o acţiune Romgaz. Operaţiunile de la Londra au cumulat 157.000 de dolari (520.000 de lei).

Cotaţia acţiunilor Romgaz de la BVB este cu 15% peste preţul din oferta prin care statul a vândut 15% din acţiunile producătorului de gaze naturale. Cotaţia este, totodată, cu 18,56% şi, respectiv, cu 21,05% peste preţurile la care investitorii de retail au cumpărat acţiunile cu discount (3% şi 5%). Majoritatea titlurilor din ofertă au fost vândute la preţul de 30 lei/acţiune, iar investitorii care au beneficiat de discount-uri (pentru subscrierile de cel mult 10.000 de acţiuni) au cumpărat titlurile la 28,5 lei şi, respectiv, la 29,1 lei.

Pe piaţa Rasdaq, investitorii au tranzacţionat acţiuni de 214.000 de lei, faţă de aproape 300.000 de lei în ziua precedentă.

La închiderea pieţei principale de la Bucureşti, bursele de la Frankfurt şi Paris erau în scădere cu până la 0,3%, iar piaţa de la Londra era în stagnare.

Te-ar mai putea interesa și
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate pentru posturile de miniștri
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate ...
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că noul Executiv care este pe cale să se formeze va fi "un guvern pe patru ani". El nu a dorit să ofere punctual detalii despre lista miniştrilor pe......
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka, care au deschis primele magazine în luna iunie, la București, continuă expansiunea pe plan local ...
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Ambasadorul României în Austria, Emil Hurezeanu, a declinat propunerea de a candida la președinție.
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israelul va continua să acţioneze cu forţă şi hotărâre contra rebelilor houthi din Yemen, acuzaţi de periclitarea ...