Bursa a scăzut pentru a şasea şedinţă consecutiv, pe un rulaj redus

Economica.net
26 06. 2013
bursa_bucuresti_bvb_90927400_86126400

Piaţa a revenit uşor pe verde încă din primele minute, însă atenţia puţinilor investitori prezenţi la tranzacţionare a fost axată doar pe câteva acţiuni. Astfel, rulaje de peste 50.000 de lei au înregistrat titluri emise doar de 14 din cele 79 de companii listate pe primele trei categorii şi la secţiunea acţiunilor internaţionale.

La închiderea pieţei principale, indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, era în scădere cu 0,44%, în timp ce indicele BET-NG, al titlurilor companiilor din sectorul energetic, se situa cu 1,59% sub nivelul de marţi.

Mişcarea indicelui a fost determinată în principal de scăderile înregistrate de acţiunile OMV Petrom (1,72%) şi Transgaz (1,97%).

Corecţia acţiunilor Transgaz a venit chiar pe finalul şedinţei şi la câteva ore după anunţul OMV potrivit căruia proiectul Nabucco West, în care este implicată şi compania Transgaz, a pierdut cursa pentru gazele extrase din Marea Caspică, de la Şah Deniz (Azerbaijan). Consorţiul care operează exploatarea a optat pentru o altă rută de export către Europa.

„Proiectul Nabucco putea avea o influenţă foarte mare în dezvoltarea companiei Transgaz, dar cu siguranţă şi investiţiile erau pe măsură. Pe termen lung, sigur că această ştire are un efect negativ asupra companiei. Pe termen scurt, anumite cheltuieli prevăzute pentru acest an cu proiectul nu vor mai fi efectuate şi vor avea un impact pozitiv asupra rezultatului financiar aferent acestui an. Dacă adaugăm la acestă ştire şi faptul că Transgaz a bugetat dividende la jumătate pentru anul 2013, putem observa că nu este cea mai favorabilă perioadă a acestei companii”, a declarat pentru MEDIAFAX şeful departamentului de tranzacţionare la Alpha Finance, Gabriel Necula.

El consideră că scăderea acţiunilor OMV Petrom este influenţată de câteva zile de investitorii care probabil îşi ajustează poziţiile, iar în lipsa unor cumpărători importanţi, preţul se mişcă mai vizibil.

„Acţiunile OMV (acţionarul majoritar al OMV Petrom – n.r.) sunt cu siguranţă afectate de eşuarea proiectului Nabucco, dar influenţa acestor evenimente asupra Petrom este una marginală, compania nefăcând parte din proiect”, a adăugat Necula.

Indicele BET-FI, al acţiunilor celor cinci SIF-uri şi al titlurilor Fondului Proprietatea, s-a plasat cu 0,22% sub ziua anterioară.

Indicele extins BET-XT a scăzut cu 0,31%, iar indicele extins BET-BK a stagnat.

Indicele BET-XT reflectă evoluţia primelor 25 de acţiuni româneşti în funcţie de lichiditate, inclusiv SIF-urile şi Fondul Proprietatea (FP), iar BET-BK cuprinde cele mai lichide 25 de acţiuni, inclusiv titlurile băncii austriece Erste (EBS), SIF-urile şi Fondul Proprietatea.

Lichiditatea pieţei, de doar 10,8 milioane lei (milioane euro), a fost cu 40% sub rulajul de marţi, de 17,9 milioane lei (3,9 milioane euro).

„În această perioadă, din cauza volumelor reduse, cred că piaţa va avea o evoluţie volatilă, într-un interval destul de restrâns şi cu o uşoară tentă negativă. Volumele nu cred că se vor îmbunătăţi în următoarea lună, deoarece este o perioadă de vară în care investitorii preferă să nu acţioneze semnificativ. Mă aştept ca în următoarele săptămâni piaţa să se stabilizeze la valori uşor mai scăzute faţă de nivelurile actuale, dar, totuşi, trebuie urmărite foarte atent toate informaţiile macroeconomice care vin de pe pieţele importante”, a mai spus brokerul.

Aproape jumătate din lichiditatea de miercuri a fost asigurată de transferuri cu acţiunile Fondului Proprietatea (2,9 milioane lei) şi OMV Petrom (2,3 milioane lei). Acţiunile Fondului Proprietatea au scăzut cu 0,32%, la 0,62 lei.

Şedinţa de tranzacţionare a fost întreruptă pentru trei minute la ora 12:00, Bursa marcând astfel ziua de doliu naţional pentru victimele accidentului din Muntenegru.

Trei fonduri de pensii administrate de ING au vrut să vândă, miercuri, un pachet de acţiuni reprezentând cumulat 8,15% din acţiunile dezvoltatorului imobiliar Impact Developer&Contractor (IMP), însă ordinele de cumpărare plasate au fost cu mult sub volumul scos la vânzare. Astfel, încercarea de vânzare va fi reluată joi. Preţul cerut miercuri, de 0,155 lei/acţiune, a fost foarte apropiat de ultima cotaţie a acestor acţiuni înregistrată marţi.

Raportat la acest preţ, valorea pachetului scos la vânzare este de 2,5 milioane lei (566.000 de euro).

Pe piaţa Rasdaq, investitorii au transferat acţiuni de 532.000 de lei, valoare de aproape şapte ori sub rulajul de marţi, de 3,5 milioane lei.

La închiderea pieţei principale de la Bucureşti, bursele vest-europene erau în creştere cu până la 2%.