Bursa a scăzut pentru a treia zi consecutiv, pe un rulaj în revenire uşoară

Bursa de la Bucureşti a continuat să urmeze linia burselor externe şi a scăzut cu 0,3%, într-o piaţă cu rulaj în revenire uşoară, iar atenţia investitorilor a fost axată cu precădere pe acţiunile SIF Oltenia (SIF5), Fondul Proprietatea (FP), Erste (EBS), BRD (BRD) şi SIF Transilvania (SIF3).
Economica.net - joi, 09 aug. 2012, 14:17
Bursa a scăzut pentru a treia zi consecutiv, pe un rulaj în revenire uşoară

Piaţa a deschis ziua în creştere uşoară, revenind după două şedinţe de scădere. Recuperarea a fost însă de scurtă durată şi indicele general BET-C a trecut pe scădere, după ce bursele vest-europene au pierdut câştigurile de la deschidere şi s-au întors la nivelurile de miercuri.

„Printr-o simplă coincidenţă sau nu, momentul suspendării preşedintelui a coincis cu începerea perioadei de vară, în care investitorii sunt mai mult absenţi, volumele de tranzacţionare scad şi de regulă preţurile acţiunilor înregistrează un recul. Cu excepţia acţiunilor Fondul Proprietatea, SIF-urile şi OMV Petrom, care de la începutul lunii iulie au reprezentat 60% din totalul volumului de tranzacţionare, nu putem spune că alţi emitenti au animat piaţa din punct de vedere al volumelor de tranzacţionare, ori a evoluţiei preţurilor. Mă aştept ca în perioada ce urmează tema suspendării preşedintelui Băsescu să devină un fapt divers, foarte probabil până la momentul în care viaţa politică va avea un deznodământ clar”, a declarat pentru MEDIAFAX directorul de tranzacţionare al EFG Eurobank Securities, Laurenţiu Floroiu.

El crede că piaţa ar putea fi animată din punct de vedere al volatilităţii de concluziile vizitei FMI în România sau de eventuale corecţii pe bursele internaţionale, astfel că luna septembrie ar putea reprezenta un moment de cotitură pentru piaţă.

La închiderea pieţei principale, indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, era în scădere cu doar 0,14%, iar indicele extins al Bursei, BET-XT, era în stagnare. Indicele BET-XT reflectă evoluţia primelor 25 de acţiuni româneşti în funcţie de lichiditate, inclusiv SIF-urile şi Fondul Proprietatea.

Indicele extins BET-BK, care cuprinde cele mai lichide 25 de acţiuni, inclusiv titlurile băncii austriece Erste (EBS), a încheiat ziua în creştere nesemnificativă, cu 0,08%.

În acelaşi timp, indicele BET-FI, al acţiunilor celor cinci SIF-uri şi al titlurilor Fondului Proprietatea, a coborât cu 0,26%, iar titlurile companiilor din sectorul energetic au dus indicele BET-NG cu 1,52% sub închiderea zilei precedente.

Atenţia investitorilor a fost axată doar pe câteva acţiuni. Astfel, rulaje de peste 250.000 de lei au înregistrat doar acţiunile Fondului Proprietatea (4,7 milioane lei), SIF Oltenia (3,6 milioane lei), Erste (1,6 milioane lei), BRD (1,3 milioane lei), SIF Transilvania (1 milion de lei). Totodată, a fost realizat un deal şi cu 5,76% din acţiunile Rompetrol Well Services (PTR), în valoare de 4,3 milioane lei.

Titlurile acestor companii au asigurat 93% din lichiditatea bursei, de 17,8 milioane lei (3,9 milioane euro). Astfel, rulajul pieţei a fost 16% peste lichiditatea de miercuri, de 15,4 milioane lei (3,4 milioane euro).

Cele mai mari pachete de acţiuni SIF Oltenia au fost cedate în jurul orei 14:00, când au fost cedate titluri reprezentând cumulat circa 0,3% din capitalul social al companiei. Ulterior, au fost tranzacţionate volume reduse de acţiuni.

„Cred că a fost vorba despre transferul unor pachete. Nu poţi spune că brusc există interes doar pentru acţiunile SIF Oltenia şi parţial pe SIF Transilvania, care oricum au fost mai lichide tot timpul. Vom vedea zilele următoare dacă este vorba de tranzacţii în care au fost implicate persoane iniţiate sau nu, pentru că dacă sunt insideri trebuie să raporteze transferurile. În plus, în ultimul timp Florin Pogonaru a tot acumulat pachete mici, care au cam făcut volumul, în rest transferurile au fost foarte mici”, a afirmat directorul general al firmei de brokeraj Rombell Securities, Adrian Tod.

De la începutul lunii august, omul de afaceri Florin Pogonaru a cumpărat, prin Prodplast (PPL), pachete de acţiuni reprezentând 0,35% din capitalul social al SIF Oltenia.

Acţiunile Oltchim (OLT) sunt în continuare suspendate de la tranzacţionare. Titlurile au fost oprite de la transfer înainte de debutul şedinţei de miercuri, pentru „menţinerea unei pieţe ordonate şi a asigurării accesului egal la informaţia necesară deciziei de a investi”, fiind aşteptat un anunţ privind privatizarea companiei. Oltchim a transmis spre finalul şedinţei de joi un convocator AGA în care este propusă conversia în acţiuni a datoriei pe care combinatul o are către AVAS. AGA este programată pentru 10 septembrie.

Conform unui memorandum al Guvernului, conversia în acţiuni a datoriei Oltchim faţă de Autoritatea de Valorificare a Activelor Statului va fi efectuată până la finele lunii august, iar licitaţia de vânzare a acţiunilor deţinute de stat la combinatul chimic va fi organizată până la 15 septembrie.

Pe piaţa Rasdaq, investitorii au transferat acţiuni de 7,18 milioane lei, valoare cu mult peste rulajul de miercuri, de 274.000 de lei. Lichiditatea a fost asigurată în proporţie de 99% de un deal cu 2,56% din acţiunile Conpet (COTE), în valoare de 7,1 milioane lei.

Tranzacţia negociată a fost realizată cu 10 minute înaintea deal-ului cu pachetul de acţiuni Rompetrol Well Services, iar brokerii cred că pachetele de acţiuni ar fi fost vândute de acelaşi investitor. Deal-ul cu acţiunile Conpet a fost realizata la 32 lei, preţ similar ultimei cotaţii de marţi. Pe piaţa principală nu au fost realizate transferuri cu acţiunile Conpet.

La finalul şedinţei de la Bucureşti, bursele vest-europene erau în scădere cu până la 0,6%, iar pieţele din Europa Centrală şi de Est evoluau incert.

Te-ar mai putea interesa și
CFR anunță că prelungește până pe 12 decembrie termenul pentru finalizarea lucrărilor de înlocuire a elementelor suprastructurii liniei de cale ferată Piteşti – Goleşti
CFR anunță că prelungește până pe 12 decembrie termenul pentru finalizarea lucrărilor de înlocuire a elementelor ...
Reluarea circulaţiei trenurilor pe distanţa Piteşti - Goleşti, anunţată pentru data de 25 noiembrie 2024, se amână pentru 12 decembrie 2024, având în vedere că lucrările de înlocuire la......
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru investiţii strategice în industria ...
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză imobilizată de trei zile în apropierea coastelor Danemarcei se află în centrul suspiciunilor şi demersurilor ...
Ucraina va primi un nou ajutor de la Banca Mondială, în scopuri sociale și umanitare
Ucraina va primi un nou ajutor de la Banca Mondială, în scopuri sociale și umanitare
Ucraina va primi în curând 4,8 miliarde de dolari de la Banca Mondială în scopuri sociale şi umanitare, a anunţat vineri ...