Bursa a scăzut uşor, după două zile de creştere

Bursa de la Bucureşti a continuat să urmeze linia burselor externe şi a scăzut cu 0,48% la deschidere, după două zile de creşteri, într-o piaţă în care au fost tranzacţionate acţiuni emise doar de 18 din cele 81 de companii listate pe primele trei categorii şi la secţiunea "Internaţionale".
Economica.net - vin, 08 iun. 2012, 08:05
Bursa a scăzut uşor, după două zile de creştere

În precedentele două zile, indicele general al Bursei, BET-C, a avansat cu aproape 2,7%, după ce marţi a atins cel mai redus nivel din ultimii doi ani şi nouă luni.

După primele 20 de minute de tranzacţionare ale şedinţei de vineri, indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, era în scădere cu 1,02%, iar acţiunile companiilor din sectorul energetic plasau indicele BET-NG cu numai 0,06% peste închiderea de joi.

Indicele BET-FI, al acţiunilor celor cinci SIF-uri şi al titlurilor Fondului Proprietatea (FP), a coborât cu 1,13%.

Totodată, indicele extins al Bursei, BET-XT, a scăzut cu 0,95%. Indicele reflectă evoluţia primelor 25 de acţiuni în funcţie de lichiditate, inclusiv SIF-urile şi Fondul Proprietatea.

Investitorii au tranzacţionat în total acţiuni de 771.000 de lei (173.000 de euro), valoare cu 64% peste rulajul din primele 30 de minute ale şedinţei precedente, de 470.000 de lei (105.000 de euro).

Titlurile Erste (EBS) au fost cele mai lichide din piaţă, cu operaţiuni de 323.000 de lei, şi preţul a scăzut cu 2,02%, la 63 lei.

Bursele vest-europene au deschis ziua în scădere cu până la 1,1%, după ce preşedintele Rezervei Federale americane (Fed), Beb Bernanke, nu a menţionat posibilitatea unor noi măsuri de stimulare economică, spre deosebire de Janet Yellen, vicepreşedinte al Fed, care a susţinut miercuri că economia americană rămâne vulnerabilă la factorii negativi şi ar putea avea nevoie de sprijin suplimentar.

Te-ar mai putea interesa și
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză imobilizată de trei zile în apropierea coastelor Danemarcei se află în centrul suspiciunilor şi demersurilor diplomatice în investigaţiile care caută să elucideze......
Ucraina va primi un nou ajutor de la Banca Mondială, în scopuri sociale și umanitare
Ucraina va primi un nou ajutor de la Banca Mondială, în scopuri sociale și umanitare
Ucraina va primi în curând 4,8 miliarde de dolari de la Banca Mondială în scopuri sociale şi umanitare, a anunţat vineri ...
TikTok anunță că a luat măsuri pentru protejarea integrității alegerilor în România. Platforma colaborează cu ONG-ul Funky Citizens în acest demers
TikTok anunță că a luat măsuri pentru protejarea integrității alegerilor în România. Platforma colaborează cu ONG-ul ...
TikTok anunță că își reafirmă angajamentul, în contextul alegerilor prezidențiale și parlamentare din România, ...
Pentru Germania e greu de imaginat că-l va aresta pe Benjamin Netanyahu dacă va intra în țară, în ciuda mandatului CPI
Pentru Germania e greu de imaginat că-l va aresta pe Benjamin Netanyahu dacă va intra în țară, în ciuda mandatului CPI
Guvernul de la Berlin a dat vineri de înţeles că Germania nu-l va aresta pe premierul israelian Benjamin Netanyahu dacă ...