Bursa a scăzut uşor în prima parte a şedinţei, pe un rulaj salvat de acţiuni Transelectrica şi Erste

Bursa de la Bucureşti a scăzut cu 0,55% în prima parte a şedinţei de joi, într-o piaţă volume reduse de tranzacţionare, iar operaţiunile cu acţiunile Transelectrica (TEL) şi Erste (EBS) au asigurat aproape trei sferturi din lichiditatea de doar 7,1 milioane lei.
Economica.net - joi, 25 iul. 2013, 10:26
Bursa a scăzut uşor în prima parte a şedinţei, pe un rulaj salvat de acţiuni Transelectrica şi Erste

Piaţa a fost pe roşu încă din primele minute, la fel ca în ziua anterioară, iar până la mijlocul şedinţei, rulaje de peste 20.000 de lei au înregistrat acţiuni emise de doar 10 din cele 79 de companii listate pe primele trei categorii şi la secţiunea titlurilor internaţionale.

La ora 13:00, indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, se plasa cu 0,62% sub nivelul de miercuri, în timp ce indicele BET-NG, al acţiunilor companiilor din sectorul energetic, era în scădere cu 0,48%.

În acelaşi timp, indicele BET-FI, care reflectă evoluţia acţiunilor celor cinci SIF-uri şi al titlurilor Fondului Proprietatea (FP), a scăzut cu 0,51%.

Acţiunile SIF Banat-Crişana (SIF1) au crescut cu 0,59%, la 1,031 lei, în timp ce titlurile SIF Muntenia (SIF4) au continuat să scadă, cu 1,02%, şi au ajuns la preţul de 0,6335 lei.

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a aprobat, săptămâna trecută, preluarea Muntenia Invest şi indirect controlul asupra SIF Muntenia de către SIF Banat-Crişana. Aprobarea ASF a fost ultimul aviz necesar pentru preluarea Muntenia Invest, administratorul activelor SIF Muntenia, de către SIF Banat-Crişana.

Acţiunile SIF Banat-Crişana au scăzut în patru din cele şase şedinţe derulate de la acel moment şi până miercuri, înregistrând o corecţie de 7,57%. În acelaşi interval, titlurile SIF Muntenia au scăzut cu 6,57%.

Comparativ, în aceeaşi perioadă, titlurile SIF Oltenia au scăzut nesemnificativ, cu 0,07%, acţiunile SIF Transilvania au coborât cu 1,46%, iar acţiunile SIF Moldova cu 2,54%.

Indicele extins BET-XT a coborât cu 0,57% în prima parte a şedinţei de joi, iar indicele extins BET-BK a scăzut cu 0,28%.

Indicele BET-XT reflectă evoluţia celor mai lichide 25 de acţiuni româneşti, inclusiv SIF-urile şi Fondul Proprietatea. BET-BK cuprinde cele mai lichide 25 de acţiuni de la BVB, inclusiv SIF-urile şi FP, dar şi acţiunile băncii austriece Erste (EBS).

Investitorii au transferat în total acţiuni de doar 7,1 milioane lei (1,6 milioane euro), faţă de 7,2 milioane lei (1,6 milioane euro) în perioada similară a şedinţei de miercuri. Aproape trei sferturi din lichiditatea pieţei a fost asigurată de tranzacţii cu acţiuni Transelectrica (3,8 milioane lei) şi Erste (1,4 milioane lei). Aproape întregul rulaj al titlurilor Transelectrica a fost susţinut de două tranzacţii realizate în jurul orei 11:25, pentru aproximativ 3,7 milioane lei.

Preţul titlurilor Transelectrica a scăzut cu 0,16%, la 12,83 lei, în prima parte a şedinţei, iar acţiunile Erste au crescut cu 0,84%, la 95,5 lei.

La mijlocul şedinţei de la Bucureşti, bursele vest-europene erau în scădere cu până la 1,3%, după publicarea unor date privind încrederea în economia Germaniei în luna iulie şi, respectiv, privind creşterea economică a Marii Britanii în al doilea trimestru. Investitorii aşteaptă publicarea unor date despre unele sectoare ale economiei SUA.

Te-ar mai putea interesa și
Ministrul Rafila: Am cumpărat circa 350 de incubatoare noi
Ministrul Rafila: Am cumpărat circa 350 de incubatoare noi
Ministerul Sănătăţii a cumpărat circa 350 de incubatoare noi şi mai multe ambulanţe de tip ATI pentru transportul nou-născuţilor către maternităţi de grad superior, a anunţat ministrul......
CNPP: Numărul beneficiarilor de indemnizaţie socială pentru pensionari a scăzut, în octombrie, cu 2.322 persoane
CNPP: Numărul beneficiarilor de indemnizaţie socială pentru pensionari a scăzut, în octombrie, cu 2.322 persoane
Numărul total al beneficiarilor de indemnizaţie socială pentru pensionari a fost, în octombrie 2024, de 925.865 persoane, ...
Nicolae Ciucă: Doar PNL poate sparge planul toxic dintre PSD şi AUR
Nicolae Ciucă: Doar PNL poate sparge planul toxic dintre PSD şi AUR
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, candidat la Preşedinţia României, consideră că doar partidul pe care îl conduce ...
ONRC: Numărul firmelor dizolvate, în creştere cu aproape 7% în primele nouă luni din 2024
ONRC: Numărul firmelor dizolvate, în creştere cu aproape 7% în primele nouă luni din 2024
Numărul firmelor dizolvate a crescut cu 6,92%, în primele nouă luni din 2024, până la 30.094, faţă de 28.146 în perioada ...