Bursa a scăzut uşor în prima parte a zilei, după opt şedinţe consecutive de creştere
Piaţa a fost pe roşu încă de la deschidere şi, la fel ca în precedentele şedinţe, atenţia puţinilor investitori prezenţi la tranzacţionare a continuat să fie axată doar pe câteva acţiuni. Astfel, în prima parte a zilei, transferuri de peste 20.000 de lei au înregistrat acţiuni emise de doar 11 din cele 79 de companii listate pe primele trei categorii şi la secţiunea titlurilor internaţionale.
Rulajul pieţei, de doar 2,4 milioane lei (555.000 de euro), a fost de trei ori sub cel din prima parte a şedinţei precedente, de 7,6 milioane lei (1,7 milioane euro). Peste 40% din lichiditatea de marţi a fost sigurată de transferuri cu acţiuni Erste (583.000 de lei) şi Fondul Proprietatea (456.000 de lei).
Titlurile Erste (EBS) au urmat linia de pe piaţa de la Viena şi au scăzut cu 1,16%, la 93,8 lei, iar acţiunile Fondului Proprietatea au coborât cu 0,23%, la 0,6385 lei.
La ora 13:00, indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, a fost în scădere cu 0,3%, în timp ce indicele BET-NG, al titlurilor companiilor din sectorul energetic, s-a situat cu 0,71% sub ziua anterioară.
Totodată, indicele BET-FI, care reflectă evoluţia acţiunilor celor cinci SIF-uri şi al titlurilor Fondului Proprietatea (FP), a scăzut cu 0,42%.
Indicele extins BET-XT a coborât cu 0,35%, iar indicele extins BET-BK s-a plasat cu 0,45% sub nivelul de luni.
Indicele BET-XT reflectă evoluţia celor mai lichide 25 de acţiuni româneşti, inclusiv SIF-urile şi Fondul Proprietatea. BET-BK cuprinde cele mai lichide 25 de acţiuni de la BVB, inclusiv SIF-urile şi FP, dar şi acţiunile băncii austriece Erste.
La mijlocul şedinţei de la Bucureşti, pieţele de la Frankfurt şi Paris erau în scădere cu 0,2% şi, respectiv, cu 0,4%, în timp ce bursa de la Londra avansa cu 0,1%.