Bursa a scăzut uşor în prima parte a zilei, pe un rulaj salvat de acţiunile FP şi OMV Petrom
Piaţa locală a fluctuat foarte uşor pe roşu încă de la deschidere, contrar traiectoriei burselor vest-europene, însă în cadrul unor tranzacţii cu volume reduse. La mijlocul şedinţei, pe piaţa principală, rulaje de peste 20.000 de lei înregistrau acţiuni emise de doar 11 din cele 79 de companii listate pe primele trei categorii şi la secţiunea titlurilor internaţionale.
Investitorii au tranzacţionat în total acţiuni de 7,2 milioane lei (1,6 milioane euro), faţă de 7,5 milioane lei (1,7 milioane euro) în prima parte a şedinţei precedente. Totuşi, peste 90% din lichiditatea de miercuri a fost asigruată de transferuri cu titlurile Fondului Proprietatea (3,8 milioane lei) şi un deal cu acţiuni OMV Petrom (aproape 2,8 milioane lei).
Acţiunile Fondului Proprietatea au scăzut cu 0,23%, la preţul de 0,6455 lei, iar deal-ul cu titlurile OMV Petrom a fost realizat la 0,43 lei, cotaţie similară celei din piaţa principală la închiderea de marţi.
În prima parte a şedinţei de miercuri, pe piaţa principală, cu acţiunile OMV Petrom au fost efectuate doar nouă transferuri, în valoare cumulată de 11.000 de lei, iar preţul a scăzut cu 0,7%, la 0,427 lei.
La mijlocul şedinţei, indicele BET al celor mai lichide zece acţiuni, a fost în scădere cu 0,49%, în timp ce indicele BET-NG, al titlurilor companiilor din sectorul energetic, s-a situat şi el cu 0,49% sub nivelul de marţi.
Indicele BET-FI, al acţiunilor celor cinci SIF-uri şi al titlurilor Fondului Proprietatea, a scăzut cu 0,47%.
Acţiunile SIF Banat-Crişana (SIF1) au scăzut cu 1,05%, la 1,04 lei, iar titlurile SIF Muntenia (SIF4) au coborât cu 0,78%, la 0,64 lei. Aceste titluri au fost cele mai lichide dintre acţiunile celor cinci SIF-uri, cu transferuri de 238.000 de lei şi, respectiv, de 156.000 de lei.
Indicele extins BET-XT a scăzut cu 0,45% în prima parte a şedinţei, iar indicele extins BET-BK cu doar 0,1%.
Indicele BET-XT reflectă evoluţia primelor 25 de acţiuni româneşti în funcţie de lichiditate, inclusiv SIF-urile şi Fondul Proprietatea (FP), iar BET-BK cuprinde cele mai lichide 25 de acţiuni, inclusiv titlurile băncii austriece Erste (EBS), SIF-urile şi Fondul Proprietatea.
La mijlocul şedinţei de la Bucureşti, bursele vest-europene erau în creştere cu până la 0,9%. Pieţele au fost pe verde încă din primele minute, majoritatea acţiunilor evoluând pozitiv după ce mai multe companii, printre care producătrul de autocamioane Volvo, au raportat rezultate financiare peste estimările analiştilor.