Bursa a scăzut uşor în prima parte a zilei. Rulajul continuă să fie fie susţinut de acţiunile FP
Piaţa a deschis ziua în creşetre uşoară, deşi bursele vest-europene au revenit pe scădere. Ulterior, bursa locală a scăzut, influenţată de evoluţia pieţelor vest-europene, care şi-au accentuat scăderea, după ce randamentul obligaţiunilor pe zece ani ale Spaniei a urcat puternic joi, după retrogradarea ţării de către Moody’s, şi a depăşit pentru prima dată pragul psihologic de 7% care a forţat ţări precum Grecia să ceară ajutor financiar extern.
La ora 13:10, indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, era în scădere cu 0,39%, iar titlurile companiilor din sectorul energetic plasau indicele BET-NG cu 0,54% sub nivelul de miercuri.
Indicele BET-FI, al acţiunilor celor cinci SIF-uri şi al titlurilor Fondului Proprietatea (FP), a coborât cu 0,36%.
Totodată, indicele extins al Bursei, BET-XT, a scăzut cu 0,46%. Indicele BET-XT reflectă evoluţia primelor 25 de acţiuni în funcţie de lichiditate, inclusiv SIF-urile şi Fondul Proprietatea.
Investitorii au tranzacţionat în total acţiuni de 5,7 milioane lei (1,3 milioane euro), valoare similară cu rulajul din prima parte a şedinţei precedente, de 5,7 milioane lei (1,3 miioane euro).
Titlurile Fondului Proprietatea au continuat să fie cele mai lichide din piaţă, cu operaţiuni de 3 milioane lei, şi au asigurat 51% din rulajul bursei. Preţul acestor acţiuni a crescut cu 0,42%, la 0,479 lei.
La mijlocul şedinţei de la Bucureşti, bursele vest-europene erau în scădere cu până la 1%.