Bursa a scăzut uşor la debutul şedinţei, într-o piaţă cu tranzacţii reduse
Lichiditatea pieţei este apropiată de cea înregistrată în perioada similară a zilei precedente, de 1,1 milioane lei (244.000 de euro).
După primele 25 de minute de tranzacţionare, indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, era în scădere cu 0,3%, iar titlurile companiilor din sectorul energetic plasau indicele BET-NG cu 0,29% sub ziua precedentă.
În acelaşi timp, indicele BET-FI, al acţiunilor celor cinci SIF-uri şi al titlurilor Fondului Proprietatea (FP), a scăzut cu 0,14%.
Indicele extins BET-XT a coborât cu 0,23%, iar indicele extins BET-BK s-a situat cu 0,13% sub nivelul de miercuri.
Indicele BET-XT reflectă evoluţia celor mai lichide 25 de acţiuni româneşti, inclusiv SIF-urile şi Fondul Proprietatea. Indicele BET-BK cuprinde primele 25 de acţiuni în funcţie de lichiditate, printre care titlurile băncii austriece Erste (EBS), SIF-urile şi Fondul Proprietatea.
Acţiunile Fondului Proprietatea (FP) şi SIF Oltenia (SIF5) au fost cele mai lichide din piaţă, cu operaţiuni de 274.000 de lei şi, respectiv, de 177.000 de lei. Aceste titluri au asigurat aproape 40% din rulajul bursei.
Titlurile Fondului Proprietatea au scăzut cu 0,31%, la 0,808 lei, iar acţiunile SIF Oltenia au crescut nesemnificativ, cu 0,06%, la 1,758 lei.
Bursele vest-europene au deschis ziua în scădere cu până la 0,9%, după datele sub estimări privind industria prelucrătoare din China şi publicarea minutei şedinţei de politică monetară din luna octombrie a Rezervei Federale a SUA, care a indicat că programul de achiziţii de obligaţiuni ar putea fi redus în următoarele luni.