Bursa a scăzut uşor la debutul şedinţei

Economica.net
15 11. 2012
bursa_17848500

Produsul Intern Brut a coborât în trimestrul al treilea cu 0,6% comparativ cu perioada similară din 2011 şi cu 0,5% faţă de trimestrul precedent, astfel că la nouă luni creşterea economică s-a limitat la 0,2%, indicând un risc de stagnare sau chiar recesiune pentru 2012.

Datele privind PIB-ul nu au influenţat piaţa, în condiţiile în care majoritatea investitorilor sunt în continuare pe poziţii de aşteptare şi au anticipat această evoluţie, care este deja încorporată în preţuri. Interesul redus pentru tranzacţionare a continuat să afecteze rulajele bursei, astfel că în primul sfert de oră al şedinţei au fost realizate operaţiuni cu acţiuni emise de doar 18 din cele 82 de companii listate pe primele trei categorii şi la secţiunea „Internaţionale”.

Investitorii au tranzacţionat în total acţiuni de numai 330.000 de lei (73.000 de euro), valoare aproape dublă faţă de rulajul de la debutul şedinţei anterioare, de 184.000 de lei (41.000 de euro). Aproape două treimi din lichiditatea de joi a fost asigurată de acţiunile Fondului Proprietatea (112.000 de lei) şi BRD (87.000 de lei).

Acţiunile Fondului Proprietatea au scăzut cu 0,65%, la 0,5335 lei, iar titlurile BRD au coborât cu 0,14%, la 7,29 lei.

După primele minute de tranzacţionare, indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni de la BVB, era în scădere cu doar 0,15%, iar indicele extins al Bursei, BET-XT, se plasa cu 0,06% sub închiderea de miercuri. Indicele BET-XT reflectă evoluţia primelor 25 de acţiuni româneşti în funcţie de lichiditate, inclusiv SIF-urile şi Fondul Proprietatea.

Indicele extins BET-BK, care cuprinde cele mai lichide 25 de acţiuni, inclusiv titlurile băncii austriece Erste (EBS), a scăzut nesemnificativ, cu 0,03%, iar indicele BET-NG, al acţiunilor companiilor din sectorul energetic, s-a plasat cu 0,12% sub nivelul şedinţei precedente.

În acelaşi timp, indicele BET-FI, al acţiunilor celor cinci SIF-uri şi al titlurilor Fondului Proprietatea, a stagnat.

Bursele vest-europene au debutat în scădere, cu până la 0,5%, principalii indici continuând să evolueze la minimul ultimilor două luni, din cauza temerilor legate de problemele fiscale ale Statelor Unite, care ar putea încetini creşterea celei mai mari economii a lumii.