Bursa a scăzut uşor, pe o lichiditate în revenire
La ora 13:10, indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, era în scădere cu 0,76%, iar titlurile companiilor din sectorul energetic plasau indicele BET-NG cu 0,63% sub închiderea de joi.
În acelaşi timp, indicele BET-FI, al acţiunilor celor cinci SIF-uri şi al titlurilor Fondului Proprietatea, era în scădere cu 0,45%.
Indicele extins al Bursei, BET-XT, a scăzut cu 0,64%. Indicele reflectă evoluţia primelor 25 de acţiuni în funcţie de lichiditate, inclusiv SIF-urile şi Fondul Proprietatea.
Investitorii au tranzacţionat în total acţiuni de 7,7 milioane lei (1,7 milioane euro), valoare aproape dublă faţă de rulajul din prima parte a şedinţei precedente, de doar 3,8 milioane lei (874.000 de euro).
Peste 44% din lichiditate a fost asigurată de operaţiunile cu titlurile Fondului Proprietatea, de 3,4 milioane lei. Cea mai recentă tranzacţie cu aceste acţiuni a fost realizată la 0,5745 lei, preţ în scădere cu 0,69%.
Acţiunile Azomureş (AZO) au continuat să crească vineri, cu 1,92%, după ce joi au avansat cu 1,17%, susţinute de ordinele de cumpărare plasate de investitorii care cred că noul acţionar majoritar al combinatului, Ameropa Holding, va lansa o ofertă de preluare la un preţ peste cotaţiile actuale de la bursă.
Evoluţia acţiunilor Azomureş a venit pe al treilea rulaj din piaţă, de 922.000 de lei, iar preţul a ajuns la 1,855 lei.
Pe de altă parte, acţiunile Băncii Transilvania (TLV) au scăzut cu 1,82%, la 1,08 lei, pe a doua lichiditate din piaţă, de 960.000 de lei. Corecţia a venit după ce banca a anunţat că administratorii propun acţionarilor o majorare de capital de 129,3 milioane lei, la 1,903 miliarde lei, prin capitalizarea unor rezerve, precum şi o emisiune de obligaţiuni convertibile de 30 milioane euro.
Cu trei zile înainte de finalul ofertei prin care statul vrea să vândă 15% din Transelectrica (TEL), în sistemul bursei erau plasate ordine de subscriere pentru 32% din titlurile scoase la vânzare. Valoarea cumulată a subscrierilor era de aproximativ 12 milioane euro. Subscrierile erau realizate la preţuri care au atins minimul şi maximul din ofertă, respectiv 14,9 lei şi 19,2 lei. Preţul final de vânzare va fi stabilit după închiderea ofertei. Cele mai multe acţiuni au fost subscrise la nivelul minim al ofertei, de 14,9 lei.
La mijlocul şedinţei de la Bucureşti, bursele vest-europene erau în scădere cu până la 0,5%, continuând să urmeze linia din precedentele patru zile, ca urmare a temerilor investitorilor cu privire la perspectivele economiei mondiale. Majoritatea pieţelor din Europa Centrală şi de Est erau în scădere cu până la 0,4%.