Bursa a scăzut uşor, pe o lichiditate redusă

Bursa de la Bucureşti a scăzut cu 0,18% în primele minute ale şedinţei de vineri, pe o lichiditate de doar 831.000 de lei şi asigurată de tranzacţiile cu doar 22 de acţiuni din cele 79 de societăţi listate pe primele trei categorii şi la secţiunea "Internaţionale".
Economica.net - vin, 23 mart. 2012, 10:06
Bursa a scăzut uşor, pe o lichiditate redusă

Rulajul este cu 7% sub cel de la debutul şedinţei precedente, de 900.000 de lei.
Peste 60% din lichiditatea de la deschiderea sesiunii de vineri a fost asigurată de operaţiunile cu titlurile Fondului Proprietatea (FP), de 500.000 de lei. Cea mai recentă tranzacţie cu acţiunile Fondului a fost realizată la 0,575 lei, preţ în scădere cu 0,61%.

După primele 16 minute de tranzacţionare, indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, era în scădere cu 0,47%, iar titlurile companiilor din sectorul energetic plasau indicele BET-NG cu 0,4% peste închiderea de joi.
În acelaşi timp, indicele BET-FI, al acţiunilor celor cinci SIF-uri şi al titlurilor Fondului Proprietatea, era în creştere nesemnificativă, cu 0,08%.

Indicele extins al Bursei, BET-XT, a scăzut cu 0,26%. Indicele reflectă evoluţia primelor 25 de acţiuni în funcţie de lichiditate, inclusiv SIF-urile şi Fondul Proprietatea.

Acţiunile Azomureş (AZO) au continuat să crească vineri, cu 1,65%, după ce joi au avansat cu 1,17%, susţinute de ordinele de cumpărare plasate de investitorii care cred că noul acţionar majoritar al combinatului, Ameropa Holding, va lansa o ofertă de preluare la un preţ peste cotaţiile actuale de la bursă.
Traderul elveţian de îngrăşăminte şi cereale Ameropa a finalizat în această săptămână preluarea Azomureş şi a ajuns să controleze 75,8% din titlurile companiei. Conform prevederilor legii pieţei de capital, Ameropa trebuie să lanseze o ofertă de preluare a combinatului.

Evoluţia acţiunilor Azomureş a venit pe al doilea rulaj din piaţă, de 178.000 de lei, iar preţul a ajuns la 1,85 lei.
Totodată, au crescut şi acţiunile Transgaz (TGN), cu 2,5%, la 239,8 lei, investitorii continuând să cumpere titlurile companiei pentru a beneficia de dividendele pe care aceasta le va acorda. Operaţiunile cu titlurile Transgaz au venit pe un rulaj de 8.000 de lei.

Conducerea Transgaz propune acţionarilor plata unui dividend brut pe acţiune de 29,76 lei din profitul aferent anului trecut, cu 3,4% peste cel alocat pentru 2010, în valoare totală de 350,3 milioane lei.
Bursele europene au deschis şedinţa de vineri în stagnare, stabilizându-se după patru şedinţe consecutive de scădere, cea mai îndelungată perioadă de declin din ultimele patru luni, cauzată de temerile privind perspectivele economiei mondiale.

Te-ar mai putea interesa și
Campionul mondial la ciclism Tadej Pogačar a devenit ambasadorul de brand pentru gigantul german Continental
Campionul mondial la ciclism Tadej Pogačar a devenit ambasadorul de brand pentru gigantul german Continental
Multiplul campion al Tour de France, Tadej Pogačar (26 de ani), a încheiat un parteneriat pe termen lung cu Continental, lider la nivel mondial în tehnologia anvelopelor, informează compania......
Marco Rubio le cere statelor europene să nu marginalizeze companiile americane în achizițiile de armament
Marco Rubio le cere statelor europene să nu marginalizeze companiile americane în achizițiile de armament
Secretarul de stat al SUA, Marco Rubio, le-a cerut joi aliaţilor europeni să nu "marginalizeze" companiile americane în ...
Cancelarul german Friedrich Merz spune că va trece la confiscarea activelor rusești înghețate, dacă va găsi o soluție legală să facă asta
Cancelarul german Friedrich Merz spune că va trece la confiscarea activelor rusești înghețate, dacă va găsi o soluție ...
Germania şi aliaţii săi vor acţiona în direcţia confiscării activelor ruseşti îngheţate în Occident prin sancţiunile ...
ANPC a închis un procesator de carne din Ilfov și l-a amendat cu 30.000 de lei (Video)
ANPC a închis un procesator de carne din Ilfov și l-a amendat cu 30.000 de lei (Video)
Comisari din cadrul Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Ilfov au efectuat joi un control la societatea ...