Bursa a scăzut uşor, pe un rulaj de sub 8 milioane de lei
Acţiunile Oltchim au revenit la tranzacţionare aproape de ora 12:00, fiind oprite încă dinaintea deschiderii şedinţei de vineri, în aşteptarea unui comunicat din partea companiei cu privire la privatizare. Guvernul a decis, joi, schimbarea strategiei de privatizare a Oltchim, prin vânzarea în procedură colectivă a pachetului de acţiuni deţinut de stat, respectiv 54,6% din capitalul social, şi a creanţelor AVAS şi Electrica SA, reprezentând 1,8 miliarde lei sau 56% din datoriile companiei.
Anterior, privatizarea era prevăzută după majorarea capitalului social al Oltchim cu până la 2,059 miliarde lei, la 2,093 miliarde lei, prin conversia în acţiuni a creanţei AVAS, în valoare de 1,12 miliarde lei, şi prin emiterea de acţiuni noi, care vor fi oferite spre subscriere acţionarilor minoritari.
La reintrarea la tranzacţionare preţul acţiunilor Oltchim a urcat cu peste 5%, iar pentru scurt timp creşterea a ajuns la 12,7%, pentru ca apoi să revină aproape de 5%, iar în ultima oră a şedinţei au trecut pe scădere. La închiderea pieţei principale, titlurile combinatului erau în scădere cu 2,76%, fiind cotate la 0,757 lei, iar operaţiunile cumulau 191.000 de lei.
„Când vine vorba despre Oltchim şi strategia de vânzare îndelung gândită constaţi că singurul aspect care are continuitate este, paradoxal, inconsecvenţa oricărei strategii. Investitorii pe termen scurt găsesc în acestă epopee a privatizării un teren propice pentru speculaţii, în timp ce investitorii de portofoliu o evită pe cât posibil sau sunt îngrijoraţi de desele schimbări de optică survenite în procesul de privatizare. Eu nu cred că această privatizare se va încheia curând şi mă aştept la volatilitate în continuare”, a declarat pentru MEDIAFAX Mihai Chişu, broker la IFB Finwest.
Spre deosebire de acţiunile Oltchim, celelalte titluri de la BVB au înregistrat variaţii reduse, în cadrul unor transferuri cu volume mici.
Astfel, indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, a scăzut cu numai 0,15%, iar indicele extins al Bursei, BET-XT, a coborât cu 0,17%. Indicele BET-XT reflectă evoluţia primelor 25 de acţiuni româneşti în funcţie de lichiditate, inclusiv SIF-urile şi Fondul Proprietatea.
Pe de altă parte, indicele extins BET-BK, care cuprinde cele mai lichide 25 de acţiuni, inclusiv titlurile băncii austriece Erste (EBS), a staţionat la nivelul de vineri.
Indicele BET-FI, al acţiunilor celor cinci SIF-uri şi al titlurilor Fondului Proprietatea, a încheiat cu în stagnare, iar indicele BET-NG, al acţiunilor companiilor din sectorul petrolier, a coborât cu 0,57%.
„Piaţa românească de capital a intrat şi mai mult în conul de umbră care o făcea greu accesibilă pieţelor dezvoltate. Un factor decisiv l-a avut şi inconsistenţa politică care a marcat România în ultimele luni. Practic, piaţa nu a fost afectată prin scăderi, ci doar a pierdut şi mai mult la capitolul interes din partea investitorilor locali şi externi, adică volume din ce în ce mai mici de tranzacţionare. O decizie înţeleaptă a oricărui partid sau guvern aflat la conducere ar fi să remedieze rapid imaginea pieţei de capital apelând la pârghii fiscal-financiare şi listări ale participaţiilor statului, pentru o mai bună transparenţă şi aplicare a bunei guvernanţe corporative”, a mai spus brokerul.
Investitorii au transferat în total acţiuni de doar 7,8 milioane lei (1,7 milioane euro), valoare cu 24% peste rulajul de vineri, de numai 6,3 milioane lei (1,4 milioane euro). Lichiditatea de luni a fost asigurată în proporţie de 68% de tranzacţiile cu acţiunile OMV Petrom (3,4 milioane lei) şi Fondul Proprietatea (1,8 milioane lei).
Cea mai mare parte a rulajului titlurilor companiei petroliere a fost asigurată de două deal-uri, în valoare de peste 3 milioane lei, iar operaţiunile de pe piaţa principală au cumulat 388.000 de lei. Cotaţia din piaţa principală a scăzut cu 0,46%, la 0,3862 lei.
Acţiunile Fondului Proprietatea au continuat să fie cele mai lichide din piaţa principală, iar preţul a coborât cu 0,19%, la 0,521 lei.
Titlurile celor două companii au fost singurele din piaţă care au înregistrat rulaje mai mari de 500.000 de lei.
Pe piaţa Rasdaq, investitorii au transferat titluri de doar 143.000 de lei, valoare cu 26% peste lichiditatea de vineri, de 113.000 de lei.
Titlurile companiei hoteliere Intercontinental Bucureşti (RCHI), care administrează hotelul cu acelaşi nume din Capitală, au consemnat primul rulaj din piaţă, de aproape 30.000 de lei, iar preţul a scăzut cu 5,77%, la 0,08 lei.
La închiderea pieţei principale de la Bucureşti, bursele de la Frankfurt şi Paris erau în creştere cu 0,4% şi, respectiv, cu 0,7%, recuperând corecţiile uşoare din prima parte a zilei.