Bursa a scăzut uşor, pe un rulaj dominat de tranzacţii cu acţiuni FP, Petrom, BRD, BT şi Transgaz

Economica.net
09 12. 2013
bursa_bucuresti_bvb_99177600_53682200_71696100

Piaţa a deschis ziua în creştere uşoară, însă după ora 11:30 a început să scadă treptat. Punctul minim al indicelui general al Bursei, BET-C, a fost atins în jurul orei 13:30, când piaţa a fost cu 0,47% sub închiderea de vineri.

Investitorii au tranzacţionat în total acţiuni de 84 milioane lei (18,8 milioane euro), de două ori peste rulajul de vineri, de 40,8 milioane lei (9,1 milioane euro). Mai mult de 90% din lichiditatea de luni a fost asigurată de operaţiuni cu acţiunile Fondului Proprietatea (31,6 milioane lei, din care trei deal-uri de 12,8 milioane lei), OMV Petrom (15 milioane lei, inclusiv două deal-uri de 1,3 milioane lei), BRD (13,1 milioane lei, din care două deal-uri de 9,4 milioane lei), Banca Transilvania (9,5 milioane lei, inclusiv trei deal-uri de 7,6 milioane lei) şi Transgaz (8,6 milioane lei).

„Având în vederea mărimea tranzacţiilor efectuate pe piaţa Deal, precum şi emitenţii pe care s-au realizat aceste tranzacţii, pot trage concluzia că sunt mutări de pachete de pe un fond pe altul, administrate de acelaşi manager. Perioada este numai bună având în vedere liniştea din piaţă, ceea ce îi determină pe managerii de fonduri să gândească în linişte mutările”, a declarat pentru MEDIAFAX directorul de operaţiuni al firmei de brokeraj Estinvest, Marcel Murgoci.

Exceptând cele cinci acţiuni menţionate, transferuri de peste 500.000 de lei au înregistrat titluri emise de doar patru din cele 82 de companii listate pe primele trei categorii ale BVB şi la secţiunea titlurilor internaţionale.

„Volumele înregistrate sunt comparabil mai bune cu cele de vineri, ceea ce mă determină să cred că investitorii se pregătesc încă de pe acum pentru rezultatele financiare din anul 2013. Zile cu lichiditate slabă vor fi, dar nu vor persista o perioadă lungă de timp. Trendul pare unul uşor descendent fără însă să existe semne de scădere abruptă. Până la sfârşitul anului marcări de profit, şi de ce nu, de pierderi, se vor manifesta în piaţă şi vor ridica lichiditatea bursei, însă nu cred că vor fi scăderi marcante”, a mai spus brokerul de la Estinvest.

Indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, a încheiat ziua în stagnare, iar titlurile companiilor din sectorul energetic au plasat indicele BET-NG cu 0,22% sub nivelul de vineri.

În acelaşi timp, indicele BET-FI, al acţiunilor celor cinci SIF-uri şi al titlurilor Fondului Proprietatea, a coborât cu 1,1%. Titlurile SIF-urilor au consemnat scăderi cuprinse între 0,24% şi 1%, iar acţiunile Fondului Proprietatea au coborât cu 2,15%.

Pe roşu au încheiat ziua şi cei doi indici extinşi ai BVB, BET-XT şi BET-BK. Indicele BET-XT a coborât cu doar 0,12%, iar indicele BET-BK a scăzut cu 0,16%.

Indicele BET-XT reflectă evoluţia celor mai lichide 25 de acţiuni româneşti, inclusiv SIF-urile şi Fondul Proprietatea. Indicele BET-BK cuprinde primele 25 de acţiuni în funcţie de lichiditate, printre care titlurile băncii austriece Erste (EBS), SIF-urile şi Fondul Proprietatea.

Acţiunile Fondului Proprietatea au coborât cu 2,15%, la 0,84 lei, şi au încheiat ziua la cel mai redus nivel din ultimele două săptămâni, în timp ce titlurile OMV Petrom au crescut cu aproape 1%, la 0,462 lei.

O corecţie vizibilă, de 1,93%, au înregistrat şi acţiunile Transgaz (TGN), care au ajuns la preţul de 180 lei.

Acţiunile Romgaz (SNG) au crescut cu 0,23%, la 35,18 lei, pe un rulaj de 1,6 milioane lei.

Până la închiderea pieţei principale de la Bucureşti, pe piaţa de la Londra au fost transferate 1.500 de certificate de depozit (GDR) Romgaz pentru 16.200 de dolari (52.600 de lei). Preţul certificatelor a crescut nesemnificativ, cu 0,09%, la 10,8 dolari.

Acţiunile Impact Developer&Contractor (IMP) au înregistrat din nou o şedinţă cu volatilitate ridicată, urcând cu 15%, limita maximă de variaţie admisă pentru majoritatea acţiunilor. La finalul zilei, acţiunile au fost cotate la 0,4947 lei.

În precedentele trei şedinţe, preţul acestor titluri a scăzut cu 25,96%, după 13 zile consecutive în care au urcat de 2,5 ori, pe fondul achiziţiilor realizate de cei mai mari acţionari ai companiei, oamenii de afaceri Gheorghe Iaciu şi Adrian Andrici.

Investitorii au tranzacţionat luni acţiuni Impact de 271.000 de lei.

Cotaţia a urcat în acest an de peste 5 ori, evoluţia fiind susţinută în principal de intrarea lui Iaciu în acţionariatul Impact, titlurile companiei atingând marţi cel mai ridicat nivel din ultimii trei ani şi şapte luni.

Acţionarii Impact au aprobat sâmbătă caracteristicile emisiunii de obligaţiuni prin care compania vrea să atragă 100 milioane de lei. Obligaţiunile vor avea o maturitate de cinci ani, o dobândă de 7% pe an şi vor fi convertibile în acţiuni.

Compania nu a anunţat încă data la care va începe oferta pentru vânzarea obligaţiunilor, care vor fi iniţial scoase la vânzare către acţionari şi abia apoi investitorilor.

Pe piaţa Rasdaq, investitorii au transferat acţiuni de 3,6 milioane lei, faţă de 264.000 de lei. Mai mult de 90% din lichiditate a reprezentat valoarea unui deal cu 2,47% din acţiunile Metav Bucureşti (3,4 milioane lei).

La finalul şedinţei de la Bucureşti, bursele vest-europene înregistrau variaţii reduse.