Bursa a scăzut uşor, pe un rulaj salvat de acţiunile OMV Petrom şi Fondul Proprietatea

Bursa de la Bucureşti a scăzut cu 0,18%, într-o piaţă în care cei mai mulţi investitori au continuat să adopte poziţii de aşteptare, iar tranzacţiile cu acţiunile OMV Petrom (SNP) şi Fondul Proprietatea (FP) au asigurat peste jumătate din lichiditatea de doar 6,7 milioane lei.
Economica.net - lun, 05 nov. 2012, 15:33
Bursa a scăzut uşor, pe un rulaj salvat de acţiunile OMV Petrom şi Fondul Proprietatea

Piaţa a fost pe roşu încă din primele minute, însă scăderea a fost vizibil mai uşoară decât corecţiile înregistrate de bursele vest-europene. La fel ca în precedentele şedinţe, volumele de tranzacţionare au continuat să fie reduse, astfel că lichiditatea de doar 6,7 milioane lei (1,4 milioane euro), a fost de aproape două ori sub rulajul de vineri, de 11,5 milioane lei (2,5 milioane euro).

Peste jumătate din lichiditatea de luni a fost asigurată de transferurile cu acţiunile OMV Petrom (2,4 milioane lei) şi Fondul Proprietatea (1,1 milioane lei), cele mai mari companii româneşti listate la BVB. Titlurile companiei energetice au crescut cu 0,24%, la 0,416 lei, iar acţiunile Fondului Proprietatea au scăzut cu 0,74%, la 0,537 lei.

Indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, a încheiat ziua în creştere cu 0,21%, iar indicele extins al Bursei, BET-XT, a rămas la nivelul de vineri. Indicele BET-XT reflectă evoluţia primelor 25 de acţiuni româneşti în funcţie de lichiditate, inclusiv SIF-urile şi Fondul Proprietatea.

Indicele extins BET-BK, care cuprinde cele mai lichide 25 de acţiuni, inclusiv titlurile băncii austriece Erste (EBS), a scăzut nesemnificativ, cu 0,08%, iar indicele BET-NG, al acţiunilor companiilor din sectorul energetic, a încheiat la acelaşi nivel cu cel de vineri.

În acelaşi timp, indicele BET-FI, al acţiunilor celor cinci SIF-uri şi al titlurilor Fondului Proprietatea, a scăzut cu 0,6%.

Şeful departamentului de brokeraj al Tradeville, Andrei Ciubotaru, spune că investitorii de pe pieţele financiare aşteaptă efecte mai vizibile în „economia reală” pentru a decide în ce direcţie vor evolua pieţele.

„La nivel mondial, iar România nu a făcut excepţie, 2012 a fost încă un an în care economia a înregistrat un nivel de activitate la limita dintre expansiune şi contracţie. Pentru a contracara o nouă posibilă contracţie economică, autorităţile publice ale economiilor dezvoltate au adoptat politica «more of the same». S-au bazat în continuare pe expansiunea deficitelor bugetare şi pe politici laxe monetare. Rezultatul în evoluţia PIB-ului a fost de numai 1-2%, rezultat care poate fi uşor pus pe seama inflaţiei generate de creşterea costului materiilor prime, rezultatul real rămânând în zona de zero. Luna noiembrie găseşte pieţele financiare în zona maximelor anuale. Fără o expansiune a PIB-ului real, pieţele financiare nu pot merge de unele singure mai sus. Ele deja au reacţionat pozitiv în vară când o nouă intervenţie monetară în economie a trecut graniţa dintre intenţie şi fapt”, a declarat Ciubotaru pentru MEDIAFAX.

Brokerul a adăugat că o revenire pe un trend crescător trebuie să fie susţinută şi de o expansiune concretă a economiei reale.

„Sunt deja două luni de zile de când evoluţia este una orizontală. Vestea bună este că în momentul în care preţurile se vor reînscrie pe un trend, în orice direcţie ar fi el, acel trend va avea forţa să parcurgă o distanţă considerabilă în termeni de timp şi de procente. Panta descendentă este deocamdată apărata de autoritatea publică monetaristă. Actorii privaţi încă respectă intervenţia bancherilor centrali, de aceea am avut parte de reacţia pozitivă din mijlocul verii. Însă, acest «good-will» nu va dura la nesfârşit fără rezultate concrete”, a mai spus Ciubotaru.

Pe segmentul destinat produselor structurate, rulajul a fost de doar un milion de lei, în condiţiile în care după ora 11:30 BCR nu a mai furnizat cotaţii pentru derivatele emise de Erste şi pentru care este furnizor de lichiditate. De regulă, produsele structurate emise de Erste sunt cele mai tranzacţionate de pe acest segment de piaţă. Tranzacţiile cu produse structurate sunt oprite la ora 18:30, cu aproape două ore după închiderea pieţei de acţiuni.

Pe piaţa Rasdaq, investitorii au realizat tranzacţii de 335.000 de lei, valoare cu 78% peste rulajul de vineri, de 188.000 de lei.

Acţiunile institutului de proiectări pentru secţii şi uzine de laminare Iprolam (IPRO) au fost cele mai lichide din piaţă, cu un rulaj de 115.000 de lei. Singura tranzacţie cu aceste titluri a fost realizată la 7,7 lei, preţ cu 19% sub precedenta cotaţie, din 17 octombrie, când a fost realizată cea mai recentă tranzacţie cu aceste acţiuni.

La închiderea pieţei principale de la Bucureşti, bursele vest-europene erau în scădere cu până la 0,8%, în contextul temerilor investitorilor că Grecia are dificultăţi în a-şi asigura ajutorul extern şi înaintea alegerilor prezidenţiale din SUA.

Te-ar mai putea interesa și
Qatarul va opri livrările de gaze spre UE dacă va fi amendat conform directivei privind diligenţa în materie de durabilitate
Qatarul va opri livrările de gaze spre UE dacă va fi amendat conform directivei privind diligenţa în materie de durabilitate
Qatarul a ameninţat că va opri livrările vitale de gaze spre Uniunea Europeană, dacă statele membre vor pune în aplicare cu stricteţe o nouă directivă privind diligenţa în materie de......
Bolojan: Premierul să fie propus de PSD, iat ministerele conform fiecărui partid
Bolojan: Premierul să fie propus de PSD, iat ministerele conform fiecărui partid
Preşedintele PNL, Ilie Bolojan, anunţă că poziţia formaţiunii politice pe care o reprezintă este ca premierul viitoarei ...
Loteria Română suplimentează fondul de câştiguri la Tragerile Speciale Loto de Crăciun, de duminică
Loteria Română suplimentează fondul de câştiguri la Tragerile Speciale Loto de Crăciun, de duminică
Loteria Română organizează, duminică, Tragerile Speciale Loto de Crăciun şi suplimentează fondul de câştiguri al ...
Gabriela Firea (PSD): Partidul are şi un plan B, în cazul în care negocierile se blochează – opoziţia
Gabriela Firea (PSD): Partidul are şi un plan B, în cazul în care negocierile se blochează – opoziţia
Europarlamentarul PSD Gabriela Firea a declarat, duminică, la finalul şedinţei Consiliului Politic Naţional al social-democraţilor, ...