Bursa a scăzut uşor şi în prima parte a şedinţei. Rulajul a continuat să fie redus
La ora 13:00, indicele general al Bursei, BET-C, se plasa cu 0,46% sub nivelul de joi. Astfel, indicele BET-C era cu aproape 2% sub nivelul de marţi,
Indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, a scăzut cu 0,29% în prima parte a şedinţei de vineri, în timp ce indicele BET-NG, al titlurilor companiilor din sectorul energetic, a crescut cu 0,25%.
Indicele extins BET-XT a coborât cu 0,32%, iar indicele extins BET-BK s-a plasat cu 0,45% sub ziua precedentă.
Indicele BET-XT reflectă evoluţia primelor 25 de acţiuni româneşti în funcţie de lichiditate, inclusiv SIF-urile şi Fondul Proprietatea (FP), iar BET-BK cuprinde cele mai lichide 25 de acţiuni, inclusiv titlurile băncii austriece Erste (EBS), SIF-urile şi Fondul Proprietatea.
Indicele BET-FI, al acţiunilor celor cinci SIF-uri şi al titlurilor Fondului Proprietatea, a scăzut cu 0,66%.
Deşi preţurile celor mai multe acţiuni au continuat să scadă, cei mai mulţi investitori au continuat să adopte poziţii de aşteptare, astfel că rulaje de peste 50.000 de lei au înregistrat titluri emise doar de 9 din cele 79 de companii listate pe primele trei categorii şi la secţiunea titlurilor internaţionale.
Lichiditatea din prima parte a şedinţei de vineri, de numai 5,5 milioane lei (1,2 milioane euro), este de peste două ori sub cea din perioada similară a zilei precedente, de 13,1 milioane lei (2,9 milioane euro).
Acţiunile Erste şi titlurile Fondului Proprietatea au fost cele mai lichide din piaţă, cu operaţiuni de 2,5 milioane lei şi, respectiv, de 1,3 milioane lei. Astfel, cele două acţiuni au asigurat peste două treimi din rulajul pieţei.
Market makerii pentru acţiunile Erste au ţinut cotaţia acestor titluri la un nivel apropiat de cel de la Viena, astfel că preţul a scăzut cu 1,38%, la 107,5 lei (23,61 euro). Pe piaţa de la Viena, cotaţia titlurilor Erste a avansat cu 1,08%, la 23,9 euro.
Acţiunile Fondului Proprietatea au scăzut cu 1,24%, la 0,635 lei, şi au atins cel mai redus nivel din 15 mai. La acea dată, unele tranzacţii au fost realizate la 0,6245 lei/acţiune.
La mijlocul şedinţei de la Bucureşti, bursele de la Londra şi Paris erau în stagnare, iar piaţa de la Frankfurt era în scădere cu 0,2%. Investitorii aşteaptă publicarea unor date privind şomajul pentru luna mai, iar analiştii anticipează stagnarea ratei la 7,5%. Preşedintele Rezervei Federale, Ben Bernanke, a sugerat în luna mai că banca centrală ar putea reduce programul de achiziţii de obligaţiuni din piaţă dacă piaţa muncii se va ameliora în mod real şi sustenabil.