Bursa a stagnat în prima parte a şedinţei, pe un rulaj redus
După primele trei ore de tranzacţionare, majoritatea indicilor bursieri înregistrau variaţii de sub 0,1%. Indicele BET-NG, al titlurilor companiilor din sectorul energetic, a consemnat cea mai vizibilă variaţie, avansând cu 0,11%.
Investitorii au tranzacţionat în total acţiuni de 16,8 milioane lei (3,8 milioane euro), cu 36% mai puţin decât în prima parte a şedinţei precedente, de 26,4 milioane lei (5,9 milioane euro).
Mai mult de trei sferturi din lichiditatea pieţei a fost asigurată de transferuri cu acţiunile Fondului Proprietatea (6,3 milioane lei), Transgaz (2,8 milioane lei, din care trei deal-uri de 2,4 milioane lei), OMV Petrom (2,4 milioane lei, din care un deal de 1,8 milioane lei) şi Romgaz (1,5 milioane lei).
Acţiunile FP au scăzut foarte uşor, cu 0,12%, la 0,849 lei.
La mijlocul şedinţei de la Bucureşti, bursele vest-europene erau în creştere cu până la 1,2%. Investitorii aşteaptă şedinţa de politică monetară a Fed programată pentru marţi şi miercuri. Pieţele au fost afectate în această lună de aşteptările investitorilor că Rezerva Federală va reduce curând programul de achiziţii de obligaţiuni, datorită îmbunătăţirii condiţiilor de pe piaţa muncii din SUA. Lichidităţile foarte mari introduse astfel în sistemul financiar au susţinut pieţele de capital la nivel global în ultimii ani.