Bursa a stagnat în prima parte a şedinţei, pe un rulaj salvat de acţiunile OMV Petrom şi FP
La fel ca în precedentele şedinţe, atenţia investitorilor a fost axată doar pe câteva acţiuni, astfel că la mijlocul şedinţei rulaje de peste 50.000 de lei înregistrau titluri emise de doar 7 din cele 79 de companii listate pe primele trei categorii şi la secţiunea acţiunilor internaţionale.
Investitorii au tranzacţionat în total acţiuni de 16,6 milioane lei (3,7 milioane euro). Aproape 90% din această sumă a fost reprezentată de operaţiuni mai ridicate cu acţiuni OMV Petrom (7,9 milioane lei, din care două deal-uri de 2,8 milioane lei) şi Fondul Proprietatea (7 milioane lei).
Astfel, lichiditatea pieţei a fost de aproape trei ori peste rulajul din prima parte a şedinţei anterioare, de numai 6 milioane lei (1,3 milioane euro).
Preţul acţiunilor OMV Petrom a avansat cu 0,14%, la 0,4215 lei, iar titlurile Fondului Proprietatea au crescut cu 1,02%, la 0,644 lei.
La ora 13:00, indicii BET şi BET-NG au fost în stagnare. Indicele BET reflectă evoluţia celor mai lichide zece acţiuni, iar BET-NG cuprinde titlurile companiilor din sectorul energetic.
Indicele BET-FI, al acţiunilor celor cinci SIF-uri şi al titlurilor Fondului Proprietatea, s-a plasat cu 0,61% peste nivelul de marţi.
În acelaşi timp, indicele extins BET-XT a urcat cu 0,17%, iar indicele extins BET-BK a crescut cu 0,19%.
Indicele BET-XT reflectă evoluţia primelor 25 de acţiuni româneşti în funcţie de lichiditate, inclusiv SIF-urile şi Fondul Proprietatea, iar BET-BK cuprinde cele mai lichide 25 de acţiuni, inclusiv titlurile băncii austriece Erste (EBS), SIF-urile şi Fondul Proprietatea.
La mijlocul şedinţei de la Bucureşti, bursele vest-europene erau în scădere cu până la 0,4%. Pieţele au deschis ziua în creştere uşoară, însă apoi au pierdut câştigurile uşoare, în aşteptarea minutei din şedinţa de politică monetară din luna iunie a Rezervei Federale a SUA, care ar putea oferi noi detalii privind intenţiile băncii centrale referitoare la programul de achiziţii de obligaţiuni.