Bursa a stagnat, într-o piaţă unde foarte puţini investitori au intrat la tranzacţionare

Economica.net
05 09. 2013
bvb555_88861600_37570300

Piaţa a urcat cu până la 0,7% în primele 30 de minute de tranzacţionare, după care a revenit uşor spre nivelul de la închiderea şedinţei de miercuri, iar până la finalul şedinţei a oscilat foarte uşor.

La fel ca în şedinţele precedente, majoritatea acţiunilor au înregistrat tranzacţii reduse, rulaje de peste 100.000 de lei fiind consemnate de titluri emise de doar 10 din cele 81 de companii listate pe primele trei categorii şi la secţiunea titlurilor internaţionale.

„Cred că absenţa cumpărătorilor se justifică în condiţiile în care săptămâna viitoare incepe oferta la Nuclearelectrica. Este normal ca un IPO să atragă interesul investitorilor, mai ales că nu este o situaţie des întâlnită pe piaţa noastră, din păcate. Cât despre vânzători, cred că pur şi simplu se confruntă cu o lipsă acută a cumpărătorilor din piaţă. De la momentul anunţului (lansării ofertei – n.r.) şi până acum acţiunile au scăzut uşor, această tendinţă fiind posibil să se menţină în următoarele şedinţe. Pe parcursul desfăşurării IPO Nucelarelectrica (9 – 20 septembrie – n.r.), mă aştept ca piaţa să fie apatică, iar lichiditatea să fie susţinuta de o serie de deal-uri”, a declarat pentru MEDIAFAX Simion Tihon, broker la Prime Transaction.

Investitorii au transferat în total acţiuni de 11,7 milioane lei (2,6 milioane euro), sumă cu 22% sub rulajul de miercuri, de 15 milioane lei (3,4 milioane euro). Mai mult de 80% din lichiditatea pieţei au reprezentat tranzacţii cu acţiuni Banca Transilvania (4,4 milioane lei, din care un deal de 719.000 de lei), Fondul Proprietatea (3,1 milioane lei) şi SIF Moldova (2 milioane lei).

Cea mai mare parte a rulajului acţiunilor Băncii Transilvania a fost asigurată de câteva transferuri realizate în ultimele minute ale şedinţei, pentru 3 milioane lei.

O situaţie asemănătoare a fost şi în cazul titlurilor Fondului Proprietatea. Cu puţin înaintea orei 13:00 au fost tranzacţionate acţiuni FP de aproximativ 2 milioane lei.

La închiderea şedinţei, titlurile Băncii Transilvania erau cotate la 1,415 lei, preţ în scădere cu 0,35%, iar acţiunile Fondului Proprietatea erau la 0,68 lei, cu 0,15% sub nivelul de miercuri.

Indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, a încheiat ziua în scădere nesemnificativă, cu 0,09%, în timp ce indicele BET-NG, al titlurilor companiilor din sectorul energetic, a coborât cu 0,49%.

Cei doi indici extinşi, BET-XT şi BET-BK, au consemnat fluctuaţii de sub 0,1%.

Indicele BET-XT reflectă evoluţia primelor 25 de acţiuni româneşti în funcţie de lichiditate, inclusiv SIF-urile şi Fondul Proprietatea, iar BET-BK cuprinde cele mai lichide 25 de acţiuni, inclusiv titlurile băncii austriece Erste, SIF-urile şi Fondul Proprietatea.

Indicele BET-FI, al acţiunilor celor cinci SIF-uri şi al titlurilor Fondului Proprietatea, a avansat cu 0,15%.

Acţiunile Conpet (COTE) au scăzut cu 4,14%, la 44 lei, în ziua în care au fost mutate de pe piaţa Rasdaq la prima categorie a BVB. Corecţia a venit în cadrul a trei operaţiuni în valoare cumulată de doar 3.500 de lei. În ultimele două zile de tranzacţionare pe piaţa Rasdaq preţul acestor titluri a urcat cu 8%.

Pe piaţa Rasdaq, investitorii au transferat acţiuni de 473.000 de lei, faţă de 189.000 de lei în şedinţa anterioară.

La închiderea pieţei principale de la Bucureşti, bursele vest-europene erau în creştere cu până la 0,7%.