Bursa afişa oscilaţii nesemnificative la începutul zilei, pe un rulaj asigurat de câteva acţiuni

Economica.net
16 01. 2014
08_bursa_de_valori_bucuresti_99927200

După primele 35 de minute de tranzacţionare de luni, indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, a avansat cu 0,1%, iar indicele BET-NG, al titlurilor companiilor din sectorul energetic, a crescut nesemnificativ.

Pe de altă parte, indicele BET-FI, al acţiunilor celor cinci SIF-uri şi al titlurilor Fondului Proprietatea (FP), a scăzut cu 0,51%.

Indicii BET-XT şi BET-BK consemnau scăderi de până la 0,1%.

Indicele BET-XT reflectă evoluţia primelor 25 de acţiuni româneşti în funcţie de lichiditate, inclusiv SIF-urile şi Fondul Proprietatea, iar BET-BK cuprinde cele mai lichide 25 de acţiuni, inclusiv titlurile băncii austriece Erste, SIF-urile şi Fondul Proprietatea.

Lichiditatea pieţei, de 2 milioane lei, a fost susţinută de un transfer deal cu acţiunile SIF Moldova, în valoare de 745.000 lei.

Pe piaţa principală, cele mai tranzacţionate au fost acţiunile OMV Petrom, cu operaţiuni de 232.000 lei. Cel mai recent transfer a fost operat la 0,4775 lei, cu 0,31% faţă de miercuri.