Bursa americană se îndreaptă spre un an cu scăderi de două cifre. Europa va avea de depăşit costurile ridicate cu energia – analiză

29 12. 2022
globaloutlook
Glass globe with stock chart

„Într-un an atipic, plin de şocuri din zone diverse, de la geopolitică la macroeconomie, de la logistică la energie, precum cel care se apropie de final, s-a adâncit divergenţa dintre comportamentul investitorilor instituţionali şi al celor de retail. Deşi răbdarea le-a fost deseori pusă la încercare, investitorii individuali au fost mult mai optimişti decât cei instituţionali. Atitudinea lor de a cumpăra corecţiile a fost recompensată în timpul pandemiei, când, în a doua jumătate a anului 2020, mai prudenţii investitori instituţionali au fost obligaţi să „alerge” pentru a prinde din urmă un salt care a şters mare parte din pierderile anului. În schimb, anul acesta optimiştii au suferit pierderi severe. Pe de altă parte, cei care au mizat pe scădere prin strategii „short” de vânzare în lipsă au înregistrat, potrivit estimărilor S3, profituri de peste 300 miliarde de dolari şi un randament de 31,2% la poziţii de vânzare în lipsă de 973,6 miliarde de dolari. La acestea se adună rezultatele acumulate în urma evoluţiilor din ultimele zile, care nu au fost, pentru moment, captate de date. Cifrele se pot schimba în continuare, dar e improbabil ca acesta să nu fie un an excepţional de profitabil pentru cei care au mizat pe preţuri în scădere”, se arată în analiza semnată de reprezentantul XTB.

Claudiu Cazacu susţine că Bursa americană se îndreaptă spre un an de scădere de două cifre.

„În general, o secvenţă de cel puţin doi ani de scădere este rară, dar atunci când se întâmplă, al doilea an tinde să aducă scăderi şi mai ample. Astfel de situaţii s-au întâmplat doar de patru ori în ultima sută de ani. În medie, al doilea an din secvenţă a adus o scădere de 24%. Cu toate acestea, recursul la istorie nu poate oferi un răspuns complet, având în vedere schimbările ample în structura pieţelor şi a economiilor şi provocările specifice anului 2023. Prima parte a anului nu e exclus să vină cu noi runde de depreciere. În mod tradiţional, nivelul ridicat al poziţiilor cash ale fondurilor sau al indicatorilor de sentiment susţine o reacţie contrară. Astfel de salturi ar putea fi de relativ scurtă durată”, a arătat Claudiu Cazacu.

El a menţionat că rezultatele companiilor din SUA în sezonul de raportări vor aduce noi estimări pentru performanţele la nivelul întregului an şi ar putea fi loc pentru noi dezamăgiri, ţinând seama de nivelul în creştere al dobânzilor, care oferă randament cu risc mai redus sau fără risc, cum se consideră în cazul titlurilor de stat.

„În ciuda peisajului dificil şi al unei eventuale noi resetări a aşteptărilor pieţei, dobânzile vor rămâne sub nivelul inflaţiei, iar dacă aceasta va da semne de temperare, a doua jumătate a anului poate aduce surprize în sens constructiv, la nivel nominal al cotaţiilor, în special pentru piaţa de capital americană. Europa va avea de depăşit costurile ridicate cu energia şi dificultăţile de aprovizionare cu gaze şi carburanţi, în special diesel, tocmai în timp ce dobânzile cresc şi lichiditatea va fi treptat retrasă de către BCE pentru a lupta cu inflaţia. În acelaşi timp, aspecte legate de costul datoriei publice, pentru state precum Italia, ar însemna frâne suplimentare la adresa unor reveniri entuziaste în bursele europene”, susţine Claudiu Cazacu.

Autorul analizei spune că în privinţa sectorului deosebit de volatil al cipurilor, semnele se adună pentru o perioadă dezamăgitoare.

„Micron a vorbit despre o „scădere dramatică” a cererii pentru produsele sale, cu ocazia raportului trimestrial, în care a descris şi aşteptări pentru pierderi aproape duble faţă de estimările analiştilor pentru trimestrul următor. Nivelul stocurilor, evaluat de UBS, este la vârful unei perioade de peste 10 ani, iar diverse companii, de la producători de PC-uri precum HP şi Dell la fabricanţi de componente pentru telefoane mobile, precum Qualcomm, au anunţat stocuri ridicate sau şi-au revizuit în scădere aşteptările pentru rezultatele financiare. Acţiunile din domeniu au cunoscut scăderi importante, peste cele ale indicelui Nasdaq de la începutul acestui an. Investitorii vor încerca să anticipeze, însă, revenirea cererii, şi este posibil ca trimestrul al doilea sau al treilea al anului viitor să aducă mai mult optimism în sector, în aşteptarea revenirii pe ciclul ascendent al sinusoidei cererii”, se menţionează în analiză.

În pieţele valutare, Claudiu Cazacu afirmă că spectacolul volatilităţii nu a lipsit, dar lira sterlină şi yenul japonez au ieşit puternic în evidenţă, între monedele majore, în special prin deprecierile foarte pronunţate care au condus la minime istorice în cazul lirei sterline, după criza bugetului insuficient de convingător din această toamnă, şi la minime ale mai multor decenii, după o depreciere de 32,1% pentru yenul japonez până pe 21 octombrie. Ambele au recuperat, ulterior, în faţa dolarului american, o parte din pierderi, şi ambele ar putea oferi fluctuaţii importante pe parcursul anului viitor. În cazul yenului japonez, schimbarea de gardă la cârma băncii centrale induce risc sporit de reorientare a abordării, şi, în condiţiile unor tensiuni regionale, pot apărea episoade de apreciere susţinută a yenului, chiar în lipsa unui trend anual clar definit.

Pentru monedele virtuale, anul viitor se anunţă diferit de calmul aşternut în ultimele săptămâni.

„Bitcoin, cu pierderi de peste trei sferturi din valoarea de vârf, ar putea, alături de unele dintre criptoactive, să revină surprinzător? Tendinţa „naturală” ar putea să fie una de recuperare, însă spaţiul de acţiune este limitat. Pe de o parte, autorităţile ar putea anunţa reguli încă şi mai restrictive la adresa domeniului criptoactivelor chiar înainte de finele anului viitor. Pe de altă parte, încrederea a fost erodată de pierderile masive aduse, de colapsul unor entităţi utilizate atât de retail, cât şi de fonduri cu expunere în domeniu”, se spune în analiză.

Cu aproape 20 de ani de experienţă în pieţele financiare, XTB este, în prezent, unul dintre cei mai mari brokeri de instrumente derivate din lume şi o companie completă de investiţii listată pe Bursa de la Varşovia. Din 2004, XTB Group s-a extins pe 12 pieţe importante din Europa, America Latină şi Asia, atrăgând peste 500.000 de investitori individuali.