Bursa de la Atena în cădere liberă după eşecul ultimei runde de negocieri

Bursa de Valori de la Atena a înregistrat luni la deschidere o scădere de peste 7%, afectată de eşecul înregistrat în ultima rundă de negocieri între Grecia şi creditorii săi internaţionali, precum şi de ultimele declaraţii ale premierului grec Alexis Tsipras, transmite AFP.
Economica.net - lun, 15 iun. 2015, 09:18
Bursa de la Atena în cădere liberă după eşecul ultimei runde de negocieri

În jurul orei 8,10 GMT, indicele principal al Bursei de la Atena înregistra o cădere de 7,14% până la 719,16 puncte, după ce a deschis şedinţa în scădere cu peste 6%. Cele mai afectate au fost acţiunile principalelor bănci greceşti, titlurile Alpha Bank au pierdut 12,15%, acţiunile National Bank of Greece au pierdut 13,43%, acţiunile Eurobank au pierdut 13,74% iar Piraeus BanK a scăzut cu 18,49%, scrie Agerpres.

Discuţiile dintre Grecia şi creditorii săi – UE şi FMI – în privinţa continuării susţinerii financiare a ţării au cunoscut duminică un nou eşec, apropiind mai mult Atena de incapacitatea de plată. Grecia trebuie să ramburseze, la 30 iunie, 1,6 miliarde de euro din împrumuturile FMI şi riscă foarte tare să nu poată onora această scadenţă fără deblocarea a 7,2 miliarde de euro, suspendată de la începutul verii şi condiţionată de un acord cu creditorii pe marginea unei serii de reforme

Cu toate acestea, premierul grec Alexis Tsipras a declarat luni că Atena este gata ‘să aştepte răbdătoare’ până când creditorii ţării vor deveni ‘realişti’ în cererile lor pentru Grecia, cu care ei negociază o listă de reforme în schimbul unei finanţări vitale.

Noi întâlniri sunt prevăzute pentru joi în cadrul Eurogrupului, reuniune a miniştrilor de Finanţe ai zonei euro, în prezenţa directorului general al FMI, Christine Lagarde.

Te-ar mai putea interesa și
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate pentru posturile de miniștri
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate ...
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că noul Executiv care este pe cale să se formeze va fi "un guvern pe patru ani". El nu a dorit să ofere punctual detalii despre lista miniştrilor pe......
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka, care au deschis primele magazine în luna iunie, la București, continuă expansiunea pe plan local ...
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Ambasadorul României în Austria, Emil Hurezeanu, a declinat propunerea de a candida la președinție.
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israelul va continua să acţioneze cu forţă şi hotărâre contra rebelilor houthi din Yemen, acuzaţi de periclitarea ...