Bursa de la Bucureşti a câştigat peste 5,6 miliarde de lei la capitalizare în această săptămână
Potrivit datelor publicate de BVB, consultate de AGERPRES, capitalizarea bursieră a ajuns la 326,180 miliarde de lei, în perioada 22 – 26 aprilie 2024, în creştere de la 320,575 miliarde de lei, în perioada 15 – 19 martie 2024.
Tranzacţiile cu acţiuni au generat un rulaj de 191,405 milioane de lei, în scădere faţă de cele 302,363 milioane de lei în săptămâna anterioară.
Cea mai bună zi de tranzacţionare la BVB a fost miercuri, 24 aprilie, când s-a înregistrat un rulaj de 53,250 milioane de lei, iar cea mai slabă zi, marţi, 23 aprilie, cu o valoare a tranzacţiilor de 26,703 milioane de lei.
Indicele principal al Bursei de Valori Bucureşti – BET – a închis săptămâna la 16.992,22 puncte.
Acţiunile Băncii Transilvania au fost cele mai lichide titluri pe segmentul principal al BVB, cu tranzacţii de 47,141 milioane de lei şi o creştere a preţului cu 0,35%. În topul tranzacţiilor se mai află titlurile OMV Petrom, cu tranzacţii de 34,131 milioane de lei (0,88%), şi cele ale Hidroelectrica cu 22,958 milioane de lei (0,61%).
Cele mai importante creşteri ale cotaţiilor au fost înregistrate de acţiunile Companiei Energopetrol (+19,37%), UAMT (+10,09%) şi ale SIF Hoteluri (+8,33%).
La polul opus, scăderi importante au fost consemnate de acţiunile Mecanica Ceahlău, cu un declin de 13,33%, urmate de cele ale Artego (-10,31%) şi ale COMCM Constanţa (-6,10%).