Bursa de la Bucureşti a câştigat peste două miliarde de lei din capitalizare în această săptămână

Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a câştigat 2,14 miliarde de lei din capitalizare, respectiv 1,1%, în această săptămâna, însă valoarea tranzacţiilor cu acţiuni a înregistrat o scădere cu aproape 6%, în comparaţie cu săptămâna anterioară.
AGERPRES - D, 01 aug. 2021, 10:49
Bursa de la Bucureşti a câştigat peste două miliarde de lei din capitalizare în această săptămână

Potrivit datelor publicate de BVB, consultate de AGERPRES, capitalizarea bursieră a ajuns la 195,86 miliarde de lei în perioada 26 – 30 iulie 2021, de la 193,71 miliarde de lei consemnate în săptămâna 19 – 23 iulie 2021.

Tranzacţiile cu acţiuni au generat un rulaj de 119,28 milioane de lei în această săptămână, în scădere de la 126,77 milioane de lei, în perioada anterioară.

Cea mai bună zi de tranzacţionare la BVB a fost vineri, 30 iulie, când s-a consemnat un rulaj de 31,73 milioane de lei, iar cea mai slabă zi, luni, 26 iulie, cu o valoare a tranzacţiilor de 11,2 milioane de lei.

Indicele principal al Bursei de Valori Bucureşti – BET a închis săptămâna la 11.848,61 puncte.

Acţiunile Băncii Transilvania au fost şi în această săptămână cele mai lichide titluri pe segmentul principal al Bursei de la Bucureşti, generând tranzacţii de 26,78 milioane de lei şi o creştere de preţ cu 0,54%.

În topul tranzacţiilor se mai află titlurile Teraplast, cu schimburi de 14,15 milioane lei (+1,09%), urmate de acţiunile OMV Petrom, cu tranzacţii de 13,93 milioane de lei şi o scădere de preţ de 3,83%.

Cele mai importante creşteri ale cotaţiilor au fost înregistrate de acţiunile One United Properties (+9,44%), Turism, Hoteluri, Restaurante Marea Neagră (+7,97%) şi Retrasib (+6,67%).

La polul opus, scăderi importante au fost consemnate de acţiunile Altur, care au înregistrat un declin de 15,49%, urmate de cele ale Bermas (-11,30%) şi ale Comelf (-8,43%).

De la începutul acestui an, pe Bursa de la Bucureşti au fost realizate 530.157 tranzacţii cu acţiuni, cu o valoare totală de 5,78 miliarde de lei şi o medie zilnică de 39,63 milioane lei.

Te-ar mai putea interesa și
Compania poloneză LuxVet cumpără clinica veterinară Rey-Vet din Târgu Jiu
Compania poloneză LuxVet cumpără clinica veterinară Rey-Vet din Târgu Jiu
Grupul LuxVet anunță extinderea rețelei sale prin cumpărarea clinicii veterinare Rey-Vet din Târgu Jiu, fondată de medicul veterinar Vlăduț Andrei. Această colaborare reprezintă un nou pas......
Robert Fico: Slovacia își rezervă dreptul de a decide singură cât de repede își va spori cheltuielile militare
Robert Fico: Slovacia își rezervă dreptul de a decide singură cât de repede își va spori cheltuielile militare
Slovacia trebuie să-şi rezerve dreptul de a decide cât de repede îşi va spori cheltuielile militare în vederea atingerii ...
România ar putea găzdui o fabrică AI de ultimă generaţie care va deservi întreaga regiune a Mării Negre, anunță Ministerul Economiei
România ar putea găzdui o fabrică AI de ultimă generaţie care va deservi întreaga regiune a Mării Negre, anunță ...
România ar putea găzdui Black Sea AI Gigafactory, o fabrică AI de ultimă generaţie care va deservi inclusiv Republica ...
Qatar denunță atacul Iranului asupra bazei americane de la Al-Udeid. Ce spune Trump
Qatar denunță atacul Iranului asupra bazei americane de la Al-Udeid. Ce spune Trump
Update: Qatarul a denunţat luni seară atacul cu rachete iranian contra bazei americane Al-Udeid aflate pe teritoriul său, ...