Bursa de la Bucureşti a deschis în creştere şedinţa de miercuri
Indicele principal BET, care arată evoluţia celor mai lichide 17 companii, înregistra o apreciere de 0,33%, iar indicele BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la BVB, era în creştere cu 0,32%, scrie Agerpres.
Totodată, indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a consemnat un avans de 0,28%, iar reperul de randament al fondurilor de investiţii, BET-BK, s-a apreciat cu 0,49%.
Indicele BET-FI al SIF-urilor era pe minus cu 0,09% iar BET-NG, indicele celor 10 companii din sectorul energetic şi al utilităţilor, era în creştere cu 0,17%.
Conform datelor BVB, cele mai mari creşteri ale valorii acţiunilor le înregistrau Alro (+11,52%), Bursa de Valori Bucureşti (+5,28%) şi Teraplast (+1,08%).
Pe de altă parte, în scădere erau acţiunile Oil Terminal (-2,91%), Medlife (-1,84%) şi SIF Oltenia (-0,96%).