Bursa de la Bucureşti a deschis în creştere uşoară, pe o lichiditate susţinută de acţiunile FP

Economica.net
31 07. 2012
bvb_19122900

Până la ora 10:30, jucătorii au realizat tranzacţii cu acţiuni de 2,7 milioane lei (590.000 euro), iar operaţiunile cu FP totalizau 1,6 milioane lei.

Cel mai recent transfer cu titlurile Fondului a fost perfectat la 0,505 lei, în creştere cu 1,9% faţă de referinţă.

Indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, era în stagnare, iar indicele extins al Bursei, BET-XT, se plasa cu 0,14% peste nivelul de luni. Indicele BET-XT reflectă evoluţia primelor 25 de acţiuni româneşti în funcţie de lichiditate, inclusiv SIF-urile şi Fondul Proprietatea.

În acelaşi timp, indicele BET-FI, al acţiunilor celor cinci SIF-uri şi al titlurilor Fondului Proprietatea, era în creştere cu 0,94%, iar titlurile companiilor din sectorul energetic plasau indicele BET-NG cu 1,22% peste referinţă.

Indicele BET-BK, care cuprinde cele mai lichide 25 de acţiuni, inclusiv titlurile băncii austriece Erste (EBS), a urcat cu 0,17%.

Bursele europene au deschis în scădere uşoară şedinţa de tranzacţionare de marţi, după rezultate slabe ale companiilor din sectoarele bancar şi energie. Atenţia investitorii va fi îndreptată în următoare două zile către şedinţa de politică monetară a Rezervei Federale americane.