Bursa de la Bucureşti a deschis indecis, pe un rulaj redus

Bursa de la Bucureşti a deschis indecis, într-o piaţă liniştită, în care jucătorii au transferat volume reduse de acţiuni, în valoare de 1,26 milioane lei (281.000 euro), susţinut în proporţie de peste 90% de acţiunile Fondul Proprietatea.
Economica.net - mie, 19 iun. 2013, 08:15
Bursa de la Bucureşti a deschis indecis, pe un rulaj redus

După primele 40 de minute de tranzacţionare, indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, se plasa cu 0,1% mai sus faţă de închiderea de marţi, iar indicele extins al Bursei, BET-XT, era în creştere nesemnificativă.

Indicele BET-XT reflectă evoluţia primelor 25 de acţiuni româneşti în funcţie de lichiditate, inclusiv SIF-urile şi Fondul Proprietatea.

La ora 10:40, indicele extins BET-BK, care cuprinde cele mai lichide 25 de acţiuni, inclusiv titlurile băncii austriece Erste (EBS), era stagnare, iar indicele BET-FI, al acţiunilor celor cinci SIF-uri şi al titlurilor Fondului Proprietatea, a scăzut cu 0,13%.

În acelaşi timp, indicele BET-NG, al acţiunilor companiilor din sectorul petrolier, fluctua aproape de nivelul de la finalul sesiunii precedente.

Acţiunile Fondul Proprietatea au fost cele mai transferate, cu un rulaj de 1,24 milioane lei. Cel mai recent transfer s-a perfectat la 0,65 lei/titlu, în creştere cu 0,31% faţă de referinţă.

Bursele europene au deschis miercuri în stagnare, investitorii aşteptând încheierea şedinţei de politică monetară a Rezervei Federale a Statelor Unite pentru indicii privind intenţiile instituţiei în ceea ce priveşte programul de stimulare monetară a economiei.

Te-ar mai putea interesa și
România a dat 1,3 miliarde de euro sub formă de ajutoare de stat
România a dat 1,3 miliarde de euro sub formă de ajutoare de stat
Valoarea totală a ajutoarelor de stat aprobate în România a atins, în perioada 2019-2023, suma de 1,3 miliarde euro, iar peste 62% din proiectele de ajutor de stat aprobate au fost acordate......
Domeniu de 94 de hectare, scos la vânzare în Maramureș
Domeniu de 94 de hectare, scos la vânzare în Maramureș
Una dintre cele mai rare și valoroase proprietăți istorice din România, un ansamblu de 4 case tradiționale cu șură ...
Registrul Comerțului anunță că a limitat erorile portalului ONRC
Registrul Comerțului anunță că a limitat erorile portalului ONRC
Oficiului Național al Registrului Comerțului (ONRC) anunță că a rezolvat o mare parte din erorile noului portal al Registrului ...
Marcel Ciolacu a fost desemnat prim-ministru
Marcel Ciolacu a fost desemnat prim-ministru
Președintele Klaus Iohannis l-a desemnat pe Marcel Ciolacu drept prim-ministru al României