Bursa de la București a închis mixt ședința de tranzacționare de luni

Bursa de la Bucureşti a închis mixt prima şedinţă de tranzacţionare a săptămânii, iar valoarea totală a tranzacţiilor a fost de 58,09 milioane de lei (11,75 de milioane de euro), relatează Agerpres.
AGERPRES - lun, 14 aug. 2023, 21:43
Bursa de la București a închis mixt ședința de tranzacționare de luni

Cele mai tranzacţionate companii pe Piaţa Reglementată au fost Hidroelectrica, cu un rulaj de 17,23 de milioane de lei, Banca Transilvania, cu 5,97 de milioane de lei şi Fondul Proprietatea – 5,97 de milioane de lei.

Indicele principal BET s-a depreciat cu 0,03%, până la 13.067,87 de puncte, în timp ce BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la Bursă, a consemnat o scădere cu 0,02%.

Indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a închis în urcare cu 0,02%, în timp ce indicele SIF-urilor, BET-FI, s-a apreciat cu 0,27%.

Indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, a închis şedinţa în scădere cu 0,21%, în timp ce BET-NG, care măsoară evoluţia celor zece companii energetice şi de utilităţi, s-a apreciat cu 0,31%.

Indicele BET AeRO, care include 20 de companii reprezentative de pe piaţa AeRO, a închis în urcare cu 0,23%.

Cele mai bune evoluţii au fost înregistrate de acţiunile Comelf (+14,81%), Antibiotice (+8,57%) şi Impact Developer&Contractor (+4,64%).

Pe de altă parte, cele mai importante scăderi au fost consemnate de acţiunile SSIF BRK Financial Group (-7,87%), Electrica (-2,86%) şi Socep (-2,63%).

Te-ar mai putea interesa și
Cât costă farfuriile, paharele și tacâmurile dintr-un restaurant. Sumele sunt uimitoare, iar România e în topul investițiilor din hoteluri
Cât costă farfuriile, paharele și tacâmurile dintr-un restaurant. Sumele sunt uimitoare, iar România e în topul investițiilor ...
V-ați întrebat vreodată cât costă farfuriile, paharele și tacâmurile dintr-un restaurant? Sumele vă depășesc, cel mai probabil, așteptările, chiar și atunci când este vorba despre......
Un nou concept imobiliar prinde contur în București. Proiectele sunt primele de acest gen din România
Un nou concept imobiliar prinde contur în București. Proiectele sunt primele de acest gen din România
Piața imobiliară din București se va îmbogăți cu un nou concept. Este vorba de food hall, un concept care în Europa ...
Un nou lanț de magazine cu prețuri mici a venit în România. E al unui gigant german
Un nou lanț de magazine cu prețuri mici a venit în România. E al unui gigant german
Grupul REWE, care a intrat în România în 2001 cu lanțul de supermarketuri tip discount Penny, se va extinde pe plan local ...
SUA sau China? Cine câștigă din războiul tarifelor impuse de Donald Trump. Supriza s-ar putea să fie mare
SUA sau China? Cine câștigă din războiul tarifelor impuse de Donald Trump. Supriza s-ar putea să fie mare
SUA sau China? Cine câștigă din războiul tarifelor impuse de Donald Trump? În mod normal ar trebui ca răspunsul să ...