Bursa de la Bucureşti a pierdut aproape patru miliarde de lei la capitalizare, în perioada 26 – 30 decembrie 2022
Potrivit datelor publicate de BVB, consultate de AGERPRES, capitalizarea bursieră a ajuns la 197,18 miliarde de lei, în scădere de la 201,11 miliarde de lei, în perioada 19 – 23 decembrie 2022, când s-au consemnat cinci şedinţe de tranzacţionare.
Tranzacţiile cu acţiuni au generat un rulaj de 261,8 milioane de lei, în perioada 26 – 30 decembrie 2022, înregistrând un avans de peste 27% faţă de săptămâna precedentă, când acestea au totalizat 205,61 milioane de lei. Cea mai bună zi de tranzacţionare la BVB a fost miercuri, 28 decembrie, când s-a înregistrat un rulaj de 137,77 milioane de lei, iar cea mai slabă zi, marţi, 27 decembrie, cu o valoare a tranzacţiilor de 24,75 milioane de lei.
Indicele principal al Bursei de Valori Bucureşti – BET – a închis săptămâna la 11.663,53 puncte.
Acţiunile OMV Petrom au fost cele mai lichide titluri pe segmentul principal al BVB, generând tranzacţii de 151,29 milioane de lei şi o scădere a preţului cu 7,89%.
În topul tranzacţiilor se mai află titlurile Fondului Proprietatea, cu tranzacţii de 31,18 milioane de lei (-2,16%) şi SNGN Romgaz cu 22,203 milioane de lei (-5,98).
Cele mai importante creşteri ale cotaţiilor au fost înregistrate de acţiunile Armătura (+29,19%), Carbochim (+14,77%) şi UAMT (+9,78%). La polul opus, scăderi importante au fost consemnate de acţiunile Dafora, cu un declin de 12,12%, urmate de cele ale OMV Petrom (-7,68%) şi ale societăţii Teraplast (-6,78%).