Bursa de la Bucureşti creştea cu 0,61% la jumătatea sesiunii, susţinută de acţiunile OMV Petrom

Economica.net
14 03. 2013
stock_charting_29632300

Acţiunile OMV Petrom au debutat în scădere foarte uşoară, însă apoi au început să crească, susţinute de unele ordine de cumpărare plasate la preţuri din ce în ce mai ridicate. Punctul maxim de creştere a fost atins în jurul orei 12:15, când cotaţia a fost cu 3,9% peste nivelul de miercuri.

După acest moment, creşterea s-a temperat la sub 3%, iar la ora 13:00 titlurile companiei erau tranzacţionate la 0,47 lei, preţ cu 2,84% peste închiderea şedinţei precedente. Pachetele de acţiuni tranzacţionate au fost mici în majoritatea operaţiunilor, însă au existat câteva transferuri cu pachete ceva mai ridicate.

Investitorii au tranzacţionat în total titluri OMV Petrom de 4,17 milioane lei, suma reprezentând aproape 25% din lichiditatea pieţei acţiunilor, de 17,1 milioane lei (3,9 milioane euro).

Încă 27% din rulajul pieţei a fost asigurat de transferuri cu acţiunile Fondului Proprietatea (FP), din care aproape 3,2 milioane lei reprezintă valoarea unui deal. Tranzacţia negociată a fost realizată la un preţ în imediata apropiere a nivelului de miercuri, iar pe piaţa principală cotaţia a crescut cu 0,39%, la 0,639 lei.

La mijlocul şedinţei, indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, a fost cu 0,82% mai sus faţă de miercuri, iar indicele BET-NG, al titlurilor companiilor din sectorul energetic, a crescut cu 1%.

Pe de altă parte, indicele BET-FI, al acţiunilor celor cinci SIF şi al titlurilor Fondul Proprietatea era în creştere cu 0,42%, iar indicele extins BET-XT se plasa cu 0,91% peste nivelul de la finalul sesiunii precedente. BET-XT reflectă evoluţia primelor 25 de titluri în funcţie de lichiditate, inclusiv SIF-urile şi Fondul Proprietatea.

În acelaşi timp, indicele extins BET-BK, care cuprinde cele mai lichide 25 de acţiuni, inclusiv titlurile băncii austriece Erste (EBS), a avansat cu 0,56%.