Bursa de la Bucureşti deschide şedinţa de marţi cu o evoluţie mixtă
Indicele BET Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la BVB, înregistra o creştere similară, în timp ce indicele BET-FI al SIF-urilor se deprecia cu 0,51%.
BET-NG, indicele celor 10 companii din sectorul energetic şi al utilităţilor, era pe minus cu 0,08%.
Indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a pierdut 0,09% în deschiderea şedinţei de marţi, iar reperul de randament al fondurilor de investiţii, BET-BK, consemna un declin de 0,23%.
Valoarea totală a schimburilor realizate după 25 de minute de la deschiderea bursei se ridica la 1.064.424 lei (225.365 euro).
Cele mai bune evoluţii erau înregistrate de acţiunile Electroputere, care erau în creştere cu 3,85%, de cele ale Şantierului Naval Orşova (+2,86%) şi de cele ale Cemacon (+2,15%).
În scădere erau acţiunile Oil Terminal (-2,21%), SSIF BRK Financial Group (-1,96%) şi Romcarbon (-1,64%).
Sursa: AGERPRES