Maxim istoric pentru valoarea companiilor de la Bursa de la Bucureşti. Indicele BET este la maximul ultimilor şapte ani
După o uşoară scădere în luna iunie, BET, care arată evoluţia cotaţiilor celor mai tranzacţionate 10 acţiuni la BVB, a crescut în iulie cu 4,18%, una dintre cele mai bune evoluţii lunare dintre indicii altor burse din Europa Centrală şi de Est. Evoluţia indicelui românesc a fost mai bună decât cea înregistrată de principalii indici din Ungaria (+3,13%), Austria (+3,63%), Bulgaria (-2,39%) şi Polonia (-3,9%), scrie Agerpres.
Dinamica din iulie a dus indicele BET la cel mai ridicat nivel din ultimii şapte ani, niveluri mai ridicate ale indicelui fiind înregistrate cel mai recent în iunie 2008. BET a încheiat luna iulie cu 7,34% peste nivelul de la finalul anului trecut.
Indicele BET Total Return (BET-TR) a urcat cu 5,89% în iulie, astfel că la sfârşitul lunii a fost cu 12% peste nivelul din ultima zi din 2014. Indicele BET-TR reflectă performanţă celor mai lichide 10 companii listate la BVB, incluse şi în indicele BET, precum şi dividendele pe care aceste companii le distribuie acţionarilor lor.
Investitorii au tranzacţionat în luna iulie acţiuni de 913,5 milioane lei (205,7 milioane euro) pe piaţă principala, acesta fiind cel mai ridicat nivel atins în ultimele 12 luni. Nivelul din iulie 2015 este doar cu 1,4% sub cel din iulie 2014, când Electrica (EL) a debutat pe piaţă, în urmă celui mai mare IPO (ofertă publică iniţială – n.r.) derulat de o companie românească.
Valoarea tranzacţiilor cu acţiuni derulate în iulie 2015 este, totodată, cu 20,3% peste cea înregistrată în iunie 2015. În acelaşi timp, luna iulie a reconfirmat tendinţa înregistrată de la începutul anului în ceea ce priveşte o mai mare relevanţă a pieţei Regular că piaţă principala pentru acţiuni (84,8% în iulie faţă de 76,98% în lunie), în comparaţie cu piaţă Deal, în valoarea totală de
tranzacţionare acţiuni.
Valoarea tranzacţiilor înregistrate pe piaţa principală pe toate segmentele a urcat cu 17,46%, la 986,8 milioane lei (222,2 milioane euro). Această suma cuprinde tranzacţiile cu acţiuni, obligaţiuni, unităţi de fond, ETF şi produse structurate, cu excepţia ofertelor publice.
Evoluţia semnificativă din luna iulie a impulsionat capitalizarea bursieră a companiilor listate la un nou maxim istoric, de 154,2 miliarde lei (aproape 35 miliarde euro), nivel cu 5,87% peste nivelul de la sfârşitul lunii iunie şi, totodată, cu 18,6% peste valoarea din ultima zi a anului anterior.
Capitalizarea bursieră a companiilor româneşti listate a fost de 86,1 miliarde lei (19,5 miliarde euro) la finalul lunii iulie, cu 4,5% mai sus decât la sfârşitul anului 2014.