Bursa de la New York a deschis în scădere
Indicele S&P 500 a coborât cu 0,4% în debutul şedinţei de tranzacţionare, un declin similar fiind înregistrat şi pentru Dow Jones Industrial Average.
Acţiunile Apple au coborât cu 1,1% în deschidere, după ce analiştii băncii britanice Barclays şi-au redus estimările privind cotaţia companiei.
S&P 500 a încheiat săptămâna trecută la cel mai ridicat nivel din ultimii 5 ani, datorită datelor pozitive privind şomajul din Statele Unite. Indicele a urcat cu 2,5% pe 2 ianuarie, după ce republicanii şi democraţii din Congresul SUA au convenit asupra unui buget de compromis pentru a evita măsurile automate de austeritate care ar fi intrat în vigoare la începutul anului.
Sezonul de raportare financiară de pe Wall Street va începe marţi cu raportul producătorului de aluminiu Alcoa.
Titlurile Yahoo evoluează în scădere cu 2,8%, în timp ce Intel şi Amazon.com î