Bursa de Valori Bucureşti a depus contestaţii la deciziile ASF emise în urma controlului periodic desfăşurat la BVB
Potrivit unui raport al BVB, s-a solicitat revocarea deciziei privind sancţionarea cu avertisment şi revocarea parţială a deciziei privind implementarea
anumitor măsuri, motivate de lipsa temeiurilor legale şi regulamentare ale deciziilor contestate.
‘Bursa de Valori Bucureşti (denumită în continuare ‘Societatea’ sau ‘BVB’) informează publicul că, în data de 17.03.2017, Societatea a depus la Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) contestaţii împotriva Deciziilor nr. 235/15 februarie 2017 şi nr. 238/15 februarie 2017 emise de ASF în urma controlului periodic desfăşurat la Societate, respectiv privind instituirea în sarcina BVB a obligaţiei implementării unui plan de măsuri de remediere şi sancţionarea BVB cu avertisment, solicitând revocarea deciziei privind sancţionarea cu avertisment şi revocarea parţială a deciziei privind implementarea
anumitor măsuri, motivate de lipsa temeiurilor legale şi regulamentare ale deciziilor contestate’, se spune în raportul BVB publicat vineri pe site-ul propriu.
Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a informat, pe 17 februarie, că a sancţionat cu avertisment Bursa de Valori Bucureşti (BVB) după ce, în urma unui control periodic, a identificat o serie de deficienţe în ceea ce priveşte regulile de conduită, reglementările interne, cerinţele privind funcţionarea operatorului de piaţă şi a pieţei reglementate şi, totodată, absenţa unor proceduri operaţionale.
De asemenea, BVB a fost obligată să implementeze un plan de măsuri de remediere a neregulilor constatate, inclusiv a unui audit IT.
Potrivit unui comunicat al ASF, autoritatea a efectuat, între 12 şi 29 septembrie 2016, un control periodic la BVB.
‘În urma verificărilor asupra activităţii BVB din intervalul 26 martie 2013 – 12 septembrie 2016, au fost identificate o serie de deficienţe în ceea ce priveşte regulile de conduită, reglementările interne, cerinţele privind funcţionarea operatorului de piaţă şi a pieţei reglementate şi a fost constatată absenţa unor proceduri operaţionale. ASF a decis sancţionarea cu avertisment a Bursei de Valori Bucureşti SA, amendarea reprezentantului compartimentului de control intern, atenţionarea unor reprezentanţi ai societăţii, precum şi instituirea în sarcina BVB a obligaţiei implementării unui plan de măsuri de remediere a neregulilor constatate, inclusiv a unui audit IT’, se menţionează în comunicat.
Deciziile ASF cu privire la rezultatele controlului periodic au putut fi contestate în termen de 30 de zile de la data comunicării.