Bursa de Valori București a închis în creștere pe toți indicii, cu tranzacții de peste 138,5 milioane de lei

07 02. 2024
Bursa de la Bucuresti BVB

Indicele principal BET a consemnat o creştere de 0,21%, până la 15.726,44 puncte, iar BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 43 de acţiuni de la Bursă, a înregistrat un avans de 0,15%.

De asemenea, indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a urcat cu 0,14%, în timp ce indicele SIF-urilor, BET-FI, a închis şedinţa în scădere cu 1,02%.

Totodată, indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, s-a apreciat cu 0,13%, iar BET-NG, care măsoară evoluţia celor zece companii energetice şi de utilităţi, a închis în creştere cu 0,21%.

Indicele BET AeRO, care include 20 de companii reprezentative de pe piaţa AeRO, a consemnat un avans de 1,64%.

Acţiunile Hidroelectrica au fost cele mai tranzacţionate pe Piaţa Reglementată a Bursei de la Bucureşti, valoarea schimburilor înregistrate cu aceste titluri fiind de 29,990 de milioane de lei. În topul celor mai tranzacţionate acţiuni se află şi Banca Transilvania, cu un rulaj de 2,34 de milioane de lei, şi OMV Petrom (2,162 de milioane de lei).

Cele mai bune evoluţii au fost înregistrate de acţiunile COMCM Constanţa (+14,84%), Vrancart (+3,89%) şi Artego (+3,76%).

Pe de altă parte, cele mai importante scăderi au fost consemnate de acţiunile UCM Reşiţa (-7,59%), Comelf (-6,93%) şi Şantierul Naval Orşova (-3,70%).