Bursa de Valori Bucureşti a închis mixt ședința de miercuri

22 11. 2023
bvb Bursa

Pe Piaţa Reglementată, top trei tranzacţii cu acţiuni este format din Hidroelectrica, cu un rulaj de 11 milioane de lei, Fondul Proprietatea, cu 5,9 milioane lei, şi Romgaz, cu 3,8 milioane de lei.

Indicele principal BET s-a depreciat cu 0,04%, până la 14.730,80 de puncte, iar BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la Bursă, a consemnat o evoluţie similară.

Indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a consemnat un avans uşor, de 0,01%, iar indicele SIF-urilor, BET-FI, a câştigat 0,22%.

Indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, a închis şedinţa în urcare cu 0,03%, în timp ce BET-NG, care măsoară evoluţia celor zece companii energetice şi de utilităţi, a urcat tot cu 0,03%.

Indicele BET AeRO, care include 20 de companii reprezentative de pe piaţa AeRO, a închis pe plus cu 0,57%.

Cele mai bune evoluţii au fost înregistrate de acţiunile Electrocontact (+11,43%), Bittnet (+3,72%) şi Rompetrol Well Services (+3,66%).

Pe de altă parte, cele mai importante scăderi au fost consemnate de acţiunile Romcab (-7,05%), BVB (-4,39%) şi Altur (-4,07%).