Bursa de Valori Bucureşti, pe roşu, după declaraţiile lui Vâlcov referitoare la taxa pe activele bancare

Economica.net
14 01. 2019
bvb1_50570500

Titlurile Băncii Transilvania, sufereau, la ora transmiterii acestei știri, o corecție de peste 8,5%, iar cele BRD de peste 6 procente. Afectate sunt și acțiunile Nuclearelectrica, aflate în zona roșie cu aproape 5%.

Toate acțiunile din componența indicelui BET sunt pe minus la acest moment, cu o singură excepție, titlurile Medlife, aflate la aceeași cotație ca la închiderea ultimei ședințe de tranzacționare.

Indicele BET-FI este și el în scădere cu peste 4%, iar cel energetic BET-NG suferă o corecție de aproape 3 procente.

Patria Bank afișa o scădere de 7,22%, iar Erste Group Bank -2,71%.

Taxa pe activele bancare se va calcula şi se va plăti trimestrial, ceea ce înseamnă că la cotaţia medie a ROBOR din ultimul trimestru al anului trecut, rata anuală a taxei se va situa la 1,2%, a declarat pentru ZF, Darius Vâlcov, consilier al premierului Viorica Dancilă.

În aceste condiţii, băncile locale ar urma să plătească în contul taxei pe active circa 5 miliarde de lei în 2019, potrivit calculelor Ziarului Financiar.

Valoarea medie a ROBOR în ultimele trei luni din 2018 s-a situat la 3,17% pe an, nivel care corespunde unei taxe pe activele bancare de 0,3%. Cum taxa se aplică trimestrial rata anuală a taxei este de 1,2%. Iniţial, băncile au interpretat că taxa se calculează anual şi doar se plateste trimestrial.