Bursa dezlănţuită. Acţiunile cresc, iar lichiditatea aminteşte de zilele de dinaintea crizei

În numai o oră de la deschiderea sesiunii de tranzacţionare de la Bursa de Valori Bucureşti, valoarea tranzacţiilor a depăşit pragul de 2 milioane de euro, lichiditate cu care de prea multe ori s-au încheiat zile întregi  în acest an. Brokerii spun că principalul stimul vine din America, unde Administraţia Obama şi opoziţia republicană din Congres sunt pe cale să convină asupra măsurilor care vor evita „prăpastia fiscală“.
Adrian N. Ionescu - mie, 19 dec. 2012, 09:30
Bursa dezlănţuită. Acţiunile cresc, iar lichiditatea aminteşte de zilele de dinaintea crizei

În plus, şi Europa contribuie la Sentimenul de piaţă pozitiv, cu vestea că agenţia de rating S&P a ridicat clasificarea Greciei.

Optimismul este foarte mare, pe pieţele externe şi asta se vede şi la noi“, declara încă de dinainte de deschiderea bursei, pentru ECONOMICA.NET, Valerian Ionescu, şeful brokerilor de la BCR.

Piaţa s-a descătuşat, chiar dacă creşterile par moderate: +0,5% pentru indicii BET şi BET C (compozit). În schimb, lichiditatea a depăşit de mult valoarea zilnică totală a majorităţii zilelor acestui an. La ora 11,30 era de peste 10 milioane de lei, (peste 2,2 milioane de euro).

De foarte multe ori ziua s-a încheiat la bursă cu tranzacţii sub 2 milioane de euro şi , o dată, chiar sub un milion de euro, brokerii ajungând să lucreze în pierdere.

Principala cauză a creşterii de astăzi este optimismul că negocierile dintre cele două tabere politice din SUA vor împrăştia grijile privind „prăpastia fiscală“ americană, potrivit lui Valerian Ionescu.

„Se mai hârjonesc ei, deocamdată, Obama spune că impozitarea suplimentară a bogaţilor să înceapă de la un venit 400.000 de dolari, republicanii  – de la un milion. Dar este limpede că vor ajunge la un compromis“, a mai adăugat Valerian Ionescu.

Prăpastia fiscală“ este denumirea argotică a creşterii fiscalităţii, cu 600 de miliarde de dolari de la 1 ianuarie, prevăzută de reglementările încă în vigoare. Acestea ar rearunca în recesiune economia americană şi pe celelate după ea, potrivit temerilor investitorilor.

Şi, cum temerile par că se împrăştie, administratorii de portofolii se gândesc mai relaxaţi să mai ajusteze valoarea acestora prin achiziţii care cresc preţurile.

Lichiditatea este astăzi una dintre puţinele normale din acest an faţă de capacitatea Bursei de Valori Bucureşti (BVB) şi ţinteşte din nou spre depăşirea pragului de 10 milioane de euro.

Acest prag de normalitate a fost atins de numai 38 de ori în acest an, iar în unele din aceste zile recordurile au fost conjuncturale ca atunci când a fost înregistrată formal, prin piaţă oferta de preluare a Azomureş.

Lichiditatea mare este semn că au intrat în piaţă şi marii jucători nu numai speculatorii.

Articol în curs de completare

 

 

Te-ar mai putea interesa și
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
În Grecia, cererea de călătorii în timpul verii se modifică, de la lunile de vârf tradiţionale iulie şi august, la lunile mai, iunie şi septembrie, în urma schimbărilor climatice şi a......
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o țintă militară ucraineană
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi seara, într-un discurs către naţiune, că Rusia a lansat un atac cu rachetă ...
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția de comunicare GMP & U anunță că a câștigat contul Tazz, în urma unei licitații, completându-și astfel portofoliul ...
Burduja anunță că în mai 2025 va fi finalizată centrala pe gaz de la Iernut
Burduja anunță că în mai 2025 va fi finalizată centrala pe gaz de la Iernut
Executivul a aprobat joi prelungirea Planului Naţional de Investiţii, ultimul obiectiv rămas în finanţare fiind centrala ...