Bursa din Bucureşti pe Wall Street. Cum vrea polonezul de la cârma BVB să cucerească America
Mîine, la conferinţa Romania Investor Days organizată de Bursa de Valori Bucureşti (BVB), Fondul Proprietatea (FP) şi Raiffeisen Bank, la The New York Palace Hotel, de pe Madison Avenue din metropola americană, îşi va pune la bătaie argumentele, printre alţii, Gabriel Dumitraşcu, şeful direcţiei de privatizare din cadrul Departamentului pentru Energie, declarat aseară omul anului 2013 pe piaţa de capital cui ocazia celei dintâi recepţii a BVB de inaugurare a anului bursier.
Mai sunt prevăzute prezentările directorului general al BVB, Ludwik Sobolewski, managerului FP Greg Konieczny, vicepreşedintelui Raiffeisen Bank James Stewart, viceguvernatorului BNR Bogdan Olteanu, prim-vicepreşedintelui Autorităţii de Supraveghere Financiară Daniel Daianu şi preşedintelui Consiliului Fiscal Ionuţ Dumitru, potrivit agendei publicate de Ziarul Mioriţa USA, singura disponibilă public.
A doua zi, pe 6 februarie, investitorii vor putea beneficia de întâlniri 1 la 1, cu cei mai mari şefi ai societăţilor de investiţii financiare (SIF), OMV Petrom, BRD, Romgaz, Nuclearelectrica, Transgaz, Transelectrica, Hidroelectrica, Electrica şi Complexul Energetic Oltenia.
Unii dintre şefii menţionaţi în program au spus că nu vor participa pentru că au fost invitaţi prea târziu.
Marile fonduri de investiţii străine au început să fie atrase de programul de privatizări prin bursă derulat sub presiunea FMI de Guvernul României, la 10 ani de la iniţierea programului.
Bursa din Bucureşti nu a putut atrage marile fonduri de investiţii, din cauza absenţei multora din marile companii ale ţării, controlate de stat. Faptul a aruncat piaţa de capital românească în categoria pieţelor de frontieră.