Bursa din Statele Unite a deschis în scădere

Bursa din Statele Unite a deschis în scădere şedinţa de marţi, investitorii aşteptând publicarea datelor privind evoluţiei sectorului serviciilor din Statele Unite pentru indicii referitoare la starea economiei, potrivit Bloomberg.
Economica.net - mar, 05 nov. 2013, 16:16
Bursa din Statele Unite a deschis în scădere

Indicii S&P 500 şi Dow Jones au scăzut cu 0,6%, iar Compozit Nasdaq cu 0,5%.

„Vom asista la o oarecare marcare a profiturilor înainte de publicarea datelor programate pentru săptămâna aceasta. Raportul despre piaţa muncii este principalul eveniment al săptămânii în SUA. Piaţa este solidă şi trendul de creştere nu s-a terminat încă, dar în următoarele săptămâni vom înregistra probabil un nivel ridicat de volatilitate”, a declarat Jacques Porta, manager de fond la Ofi Gestion Privee din Paris.

S&P 500 se află în urcare 24% faţă de începutul anului şi ar putea avea cea mai bună evoluţie anuală începând din 2003, cotaţiile fiind susţinute de rezultatele financiare bune anunţate de companii, precum şi de menţinerea programului de achiziţie de obligaţiuni derulat de Rezerva Federală a SUA (Fed).

Investitorii analizează datele publicate de autorităţi pentru a evalua economia americană, după ce banca centrală a afirmat că are nevoie de dovezi mai puternice privind îmbunătăţirea situaţiei înainte de a încetini ritmul achiziţiilor de obligaţiuni, în prezent de 85 de miliarde de dolari pe lună. Lichidităţile semnificative introduse de Fed în sistemul financiar prin acest program au susţinut în ultimul an creşterea burselor la nivel global.

Economiştii consultaţi de Bloomberg se aşteaptă ca un indice calculat de Institute for Supply Management să arate o scădere uşoară în sectorul serviciilor în luna septembrie.

De asemenea, autorităţile americane urmează să publice în această săptămână date privind evoluţia economiei în trimestrul al treilea, precum şi un raport despre piaţa muncii.

Economia americană a crescut cu 2% în trimestrul al treilea, faţă de aceeaşi perioadă a anului anterior, după un avans de 2,5% în trimestrul doi, estimează analiştii consultaţi de Bloomberg.

Te-ar mai putea interesa și
VIDEO Autostrada Sibiu – Pitești: Porr mai are de forat 130 de metri în a doua galerie a primului tunel
VIDEO Autostrada Sibiu – Pitești: Porr mai are de forat 130 de metri în a doua galerie a primului tunel
Constructorul austriac Porr mai are de forat 130 de metri pentru a străpunge și cea de-a doua galerie (Alina) a primului tunel din Autostrada Sibiu - Pitești, potrivit lui Cristian Pistol,......
SUA: Inflaţia a rămas la un nivel ridicat, în februarie
SUA: Inflaţia a rămas la un nivel ridicat, în februarie
Un indicator al inflaţiei urmărit cu atenţie de Rezerva Federală americană a rămas la un nivel ridicat luna trecută, ...
Israel a bombardat pentru prima dată Beirut după încetarea focului cu Hezbollah
Israel a bombardat pentru prima dată Beirut după încetarea focului cu Hezbollah
Israelul a bombardat vineri o suburbie a capitale libaneze Beirut pentru prima oară de la intrarea în vigoare a încetării ...
Simptomele injectoarelor defecte: Când este momentul să mergi la reparații
Simptomele injectoarelor defecte: Când este momentul să mergi la reparații
Injectoarele au rolul de a doza și pulveriza corect combustibilul în camera de ardere, astfel încât motorul să funcționeze ...